Papahagi avertizează că lucurile trebuie să se schimbe imediat și că este nevoie de transparență în privința cheltuielilor parlamentare.
“Vrăjeală, ca să vorbim, așa, popular. Ăsta este nivelul, sigur că știau foarte bine. Oamenii ăștia intră în politică pentru privilegiile asociate. Nu se duc acolo ca să servească comunitatea sau pentru binele public. Se duc ca să iasă la sfârșit de mandat cu un milion de euro și să fie și mai bogați decât sunt și așa mai departe. Lucrurile astea trebuie să înceteze.
De altfel, se vede extrem de bine cât de mare e impostura în acest partid AUR, care se vrea antisistem și în care, de fapt, jumătate din ei sunt legați de sistem, iar restul sunt niște beneficiari infami ai acestui sistem de privilegii, de luxuri și de tot felul de suplimente de astea nedeclarate și netransparente.
Încă o dată, ce nevoie are fiecare parlamentar de mașină cu șofer? Ce nevoie au de acele birouri parlamentare inutile? Nu pot să se întâlnească cu electorii în clădirile publice care deja există? Habar n-am, la Consiliul Județean, la primărie. O groază de bani cheltuiți, dar acum noi vedem parlamentarii și toată lumea are această antipatie față de parlamentari.
Noi ne uităm la 300, 400, 500 de parlamentari și nu vedem câteva mii și zeci de mii. Ăștia sunt adevărata problemă a României și nu numai ei cu salariile. După aia dau și un contract păgubos pentru statul român, cum au fost toate alea din ultimii ani, în care statul român, cu bună-știință, cedează lucruri”, a declarat Adrian Papahagi, la B1 TV.
Mugur Mihăescu a declarat luni că nu a ştiut pentru ce sunt banii pe care i-a încasat pentru plata chiriei. Mihăescu este unul dintre parlamentarii care au încasat bani pentru a plăti chirie în Bucureşti, deşi are o casă în Ilfov. Politicianul a spus că a încasat câte 4.000 de lei timp de șase luni.
“Noi am propus un amendament imediat ce am aflat de lucrul acesta. Noi n-am dat legea asta. Când am intrat în Parlament, habar nu aveam de existenţa acestei legi. Ea a fost moştenită de ani de zile de acum, de mulţi ani, şi trebuia să o amendăm de atunci.
Eu nu am apartament în Bucureşti, eu am o casă în Ilfov. Eu nu am nicio problemă să donez această sumă pe care am încasat-o unui eveniment de caritate, pentru copii. (…) Noi nu am ştiut ce încasăm. Eu, unul, Mugur Mihăescu, habar nu aveam ce conţine acea diurnă pe care noi o luăm şi pentru ce este. Vin nişte deconturi şi nouă ni se spune – sunt decontate deplasări, chirii, deci asta ştiu şi eu, deplasări şi chirii.
Acum, că acea chirie era pentru un sediu pe care eu îl am în localitatea în care mă duc trei zile pe săptămână, mă duc acolo şi n-am unde să stau. (…) Eu când mă duc la Slatina, unde dorm trei zile?”, a spus Mihăescu la Palatul Parlamentului, conform AGERPRES