De la ‘Vacanță la Roma’ (‘Roman Holiday’) și ‘La Dolce Vita’ la ‘Jurnal intim’ (‘Dear Diary’), Vespa a devenit pe marile ecrane o emblemă mondială a stilului de viață italian. Legendarul scuter, născut odată cu Republica Italiană, aniversează în acest weekend, la Roma, 80 de ani de existență, relatează AFP.
Mii de Vespa au invadat sâmbătă dimineață străzile Cetății Eterne, un haos plin de culoare și de bună dispoziție.
Unii dintre ei purtând geci de motociclist, sfidând astfel căldura din capitala italiană, alții în tricouri, singuri sau în cuplu, pe aceeași șa, acești iubitori ai celebrului scuter au defilat prin centrul orașului, inclusiv pe străzi care, de obicei, sunt restricționate traficului.

Foto: Remo Casilli/REUTERS
‘Ne-am adus Vespa din Statele Unite. Am trecut prin Germania, apoi prin Viena (…) și am condus apoi Vespa mea din Austria până la Roma, timp de două săptămâni’, a declarat pentru AFP TV David Baamonde, un locuitor din Texas.
‘Pentru mine, Vespa reprezintă arta de a trăi, lipsa grijilor, bucuria de a profita de moment, descoperirea peisajelor… este un mod de viață’, a declarat, la rândul său, italianul Andrea Musco.
‘Istoria Vespei, care a însoțit literalmente nașterea și ascensiunea Italiei după Al Doilea Război Mondial, este, într-un fel, un simbol legendar al istoriei și culturii noastre’, a reamintit primarul capitalei italiene, Roberto Gualtieri, cu ocazia festivităților.
Vespa, care înseamnă ‘viespe’ în italiană, o aluzie la zgomotul motorului prototipului său, a luat naștere la 23 aprilie 1946, când Piaggio a depus în Italia primul brevet privind fabricarea sa. De atunci, este produsă în continuare, în special la uzina din Pontedera, în Toscana (regiunea central-nordică a Italiei).
‘E ceva special’
Peste 10.000 de pasionați de Vespa din întreaga lume erau așteptați sâmbătă la Roma, veniți pe scuterele lor din toate generațiile, ușor de recunoscut după liniile rotunjite, caroseria metalică în culori vii și farul rotund montat pe ghidon.
Printre aceștia s-au numărat Andrew Ward, în vârstă de 57 de ani, și sora sa, Julie Stover, în vârstă de 63 de ani, veniți special din Statele Unite. Cei doi californieni au închiriat o Vespa la Roma pentru a putea participa la paradă. ‘Am avut scutere și motociclete toată viața. Dar întotdeauna mi-am dorit o Vespa. (…) Acum am două’, a declarat pentru AFP Andrew, obișnuit cu întrunirile ‘Vespiștilor’ din țara sa.
‘Este un scuter de înaltă calitate. Și este asociat cu un anumit statut. Are clasă. Nu e ca acele scutere mici și ieftine, pe care le vezi tot timpul pe șosea. Vespa e ceva special’, a adăugat sora sa.
Emancipare socială
Concepută pentru a fi un mijloc de transport popular și accesibil, Vespa – care a beneficiat de numeroase inovații derivate din aviație, domeniul principal de activitate al Piaggio – a devenit, de asemenea, simbolul unei anumite emancipări sociale.
Istoria sa este strâns legată de ‘istoria unei țări care iese din perioada postbelică, care vrea să se miște, care vrea să se ridice’, a comentat Matteo Colaninno, președintele executiv al grupului Piaggio, cu ocazia festivităților.

Foto: Remo Casilli/REUTERS
‘Iar această dorință de a se mișca nu se referă doar la mobilitatea fizică’, ci este și ‘un fel de elan către mobilitatea economică și, mai ales, către mobilitatea socială’, a explicat el.
‘Astăzi, Vespa a devenit un fenomen mondial; ne apropiem de pragul de 20 de milioane de vehicule produse’ începând din 1946, a subliniat Colaninno.
Giorgia Meloni, prim-ministrul Italiei, fotografiată joi pe o Vespa albă în sălile de la Palazzo Chigi, reședința sa oficială, a declarat că celebrul scuter nu reprezintă doar ‘excelența în materie de industrie’, ci și ‘una dintre cele mai apreciate embleme italiene din lume, simbol al creativității și stilului italian’.
Însă, pentru Illac Diaz, originar din Filipine, cel mai ‘frumos lucru la Vespa’ sunt prieteniile pe care le creează. ‘Nu există niciun loc în care să parchezi fără ca oamenii să devină prieteni. Așadar, Vespa este ca o familie’, a subliniat acest bărbat de 52 de ani, care a cumpărat recent o casă în Trieste, în nordul Italiei, și care intenționează să achiziționeze cât mai curând… o nouă Vespa.


