Paramount Skydance a propus măsuri pentru a răspunde îngrijorărilor autorităţilor europene privind concurenţa în cadrul achiziţiei de 110 miliarde de dolari a Warner Bros. Discovery, ceea ce creşte şansele ca tranzacţia să primească aprobarea Comisiei Europene, transmite Reuters.
Compania a declarat că este încrezătoare că soluţiile propuse răspund în mod direct şi complet preocupărilor exprimate de Comisia Europeană şi vor permite aprobarea tranzacţiei într-un termen rezonabil.
Deşi executivul european nu a făcut publice detaliile concesiilor, surse apropiate dosarului au declarat pentru Reuters că Paramount este dispusă să renunţe la parteneriatul său cu Universal Pictures pentru distribuţia filmelor, o măsură menită să reducă temerile operatorilor europeni de cinematografe privind o concentrare excesivă a pieţei.
Comisia Europeană şi-a prelungit termenul de analiză până la 22 iulie, faţă de data iniţială de 7 iulie, pentru a evalua măsurile propuse de companie.
În Statele Unite, Departamentul Justiţiei a aprobat deja tranzacţia. Totuşi, procesul nu este încheiat: state precum California şi New York pregătesc o acţiune în instanţă pentru a încerca blocarea fuziunii.
Şi în Marea Britanie, autorităţile au anunţat că ar putea interveni în analizarea tranzacţiei, invocând posibile efecte asupra pieţei de ştiri, programelor pentru copii şi serviciilor de streaming.
Dacă va fi finalizată, achiziţia va crea unul dintre cele mai mari grupuri media şi de divertisment din lume, consolidând poziţia Paramount pe piaţa globală a filmelor, televiziunii şi platformelor de streaming.



