Liderii francez, german și britanic au susținut duminică propunerea lui Volodimir Zelenski pentru un ‘dialog direct’ între Ucraina și Rusia, ‘cu participarea activă a Statelor Unite și a Europei’, la finalul unei întâlniri cu președintele ucrainean la Londra, notează AFP.
Emmanuel Macron, Keir Starmer și Friedrich Merz au ‘salutat apelul lansat de președintele Zelenski pentru o încheiere a războiului, negociată pe cale diplomatică’, după ce acesta i-a propus lui Vladimir Putin o întâlnire directă, într-o scrisoare transmisă joi.
Președintele rus a răspuns că nu vede ‘interesul’ unei astfel de întâlniri atât timp cât un acord pentru a pune capăt războiului nu a fost negociat în prealabil.
Parisul, Londra și Berlinul ‘au oferit sprijinul lor propunerii în favoarea unui dialog direct între Ucraina și Rusia – cu participarea activă a Statelor Unite și a Europei – pentru a ajunge la un armistițiu și a susține continuarea negocierilor’, conform declarației semnate și de Kiev.
‘Linia actuală de contact trebuie să servească drept punct de plecare pentru negocieri. Frontierele internaționale nu trebuie modificate prin forță’, au insistat cei patru lideri.
Pe de altă parte, ei au ‘subliniat nevoia urgentă de a crește producția de interceptoare și de a dezvolta în comun capacități antirachetă balistică și de atac în profunzime’, după ce noi atacuri rusești au provocat cinci morți și pagube la un sit nuclear din Ucraina.
Volodimir Zelenski, care a anunțat că se va întâlni luni cu regele Charles al III-lea, ceruse pe platforma X, înaintea reuniunii, o ‘cooperare mai mare pentru securitatea întregii Europe în domeniul apărării antiaeriene’.
Președintele ucrainean dorește să îi implice mai mult pe aliații săi europeni în căutarea unei soluții diplomatice, în condițiile în care atenția președintelui american Donald Trump s-a mutat către războiul din Iran.


