Premierul desemnat Luca Niculescu a salutat, marți, votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului, adăugând că Executivul va avea prima ședință chiar în cursul serii.
‘Cu emoție și responsabilitate am primit acest vot. Mulțumesc Parlamentului pentru încrederea acordată acestui Guvern, mulțumesc PSD pentru susținere. Mulțumesc PNL, UDMR, reprezentanților minorităților și tuturor celorlalți parlamentari care au votat acest Guvern, chiar dacă au exprimat rezervele lor și au anunțat unii dintre ei că vor fi în opoziție. Este un moment important pentru România. Ieșim din aproape șase luni de criză. Ne punem imediat pe treabă, chiar din această seară vom organiza prima ședință de Guvern. Prioritățile sunt cunoscute. România nu mai poate aștepta’, a spus el, în plenul reunit al celor două Camere.
Niculescu a subliniat importanța dialogului între instituții, menționând că membrii Guvernului se vor întâlni des cu parlamentarii.
‘Așa cum a fost în aceste ultime două săptămâni, în care dialogurile pe care le-am avut au adus la acest rezultat pentru România, cred că dialogul trebuie să continue permanent’, a declarat el.
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, marți, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.
S-au înregistrat 338 de voturi valabil exprimate, din care 280 de voturi pentru învestirea Guvernului și 58 de voturi împotrivă.
Citeşte şi:
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlament (oficial)
VIDEO LIVE UPDATE Parlament/ Şedința de învestire a Guvernului propus de Luca Niculescu


