in ,

Parlamentul francez adoptă, după ani de dezbateri, ”ajutorul pentru a muri”

Parlamentul francez adoptă, după ani de dezbateri, ”ajutorul pentru a muri”

Dreptul la ”ajutor pentru a muri”, o reformă societală majoră a preşedinţiei lui Emmanuel Macron, a fost adoptat miercuri de către Adunarea Naţională, în aplauzele susţinătorilor legii, în timp ce opozanţii privesc către Consiliul Constituţional, relatează AFP.

A patra oară în decurs de un an, Adunarea a aprobat – cu 291 la 21 de voturi şi 29 abţineri – un proiect de lege al fostului deputat Olivier Falorni, prezent în tribune şi aplaudat în mai multe rînduri de către foşti colegi.

Într-o sesiune impregnată de reţinere, deputaţii, cărora Guvernul le-a dat ultimul cuvânt de spus după trei respingeri în Senat, au autorizat pentru prima oară asistarea sinuciderii, eventual eutanasia, cu o serie de condiţii.

Franţa intră astfel în cercul relativ restrâns al naţiunilor care au acordat acest drept, din care fac parte Belgia, Olanda, Elveţia, Canada sau Uruguay.

”Este un mare text al Republicii noastre (…), atât de aşteptat de către compatrioţii noştri”, a salutat în faţa presei preşedinta Adunării, Yaël Braun-Pivet.

Stânga şi macroniştii au votat majoritar ”pentru”, iar dreapta şi extrama dreaptă ”împotrivă”, însă fiecare grup şi-a lăsat membrii să voteze liberi într-un subiect în care amestecă subiecte intime cu politica.

La tribună, Brigitte Liso de la Partidul Renaissance (liberali, centru) a salutat o lege care ”ne va marca istoria”. ”Le voi putea spune nepoţilor «eu am fpst acolo»”.

Deputatul Christophe Bentz de la Partidul Rassemblement National (RN, extremă dreapta) a încercat să-i convingă pe deputaţi ”să voteze împotriva textului morţii”.

CONSILIUL CONSTITUŢIONAL, SESIZAT

Acest vot reprezintă realizarea marii promisiuni societale a preşedinţiei lui Emmanuel Macron.

”În 2022, mi-am asumat angajamentul să deschid acest drum împreună cu francezii. Cu gravitate, cu umilinţă şi cu deplina respectare a democraţiei noastre, acest angajament a fost respectat”, scrie pe X şeful statului, care le mulţumeşte parlamentarilor pentru ”dezbaterea lor constructivă şi respectuoasă”.

Discret cu privire la fondul textului, el a jucat în mai multe rânduri un rol cricial. În 2022, el a lansat o Convenţie Cetăţenească, care s-a pronunţat în februarie 2023 în favoarea introducerii unui ”ajutor activ pentru a muri”.

Şeful statului a promovat totodată un proiect guvernamental de lege menit să prezinte această promisiune, înainte ca dizolvarea Adunării în 2024 să oprească procesul legislativ al acestui text.

Olivier Falorni a preluat apoi ştafeta şi a depus proiectul care tocmai a fost adoptat.

Rămân, însă două etape decisive, înainte ca acest nou drept să fie consacrat.

Premierul Sébastien Lecornu a anunţat marţi, la fel ca preşedintele Senatului, Gérard Larcher, de la Partidul Les Republicains (LR, drepta), că va sesiza Consiliul Constituţional, pentru a ţine astfel de opoziţia care persistă, mai ales în rândul dreptei.

El a făcut această alegere ”în consultare cu preşedintele Republicii”, a dat asigurări o purtătoare de cuvânt a Guvernului, Maud Bregeon.

Într-o hotărâre care ar putea fi pronunţată către 15 august, membrii Consiliului urmează să spună dacă anumite clauze, ca de exemplu termenul minim de reflecţie, de două zile, acordat bolnavului după acordul medicilor de a-l ajuta să moară, sunt compatibile cu ”principiile libertăţii individuale şi demnităţii umane”, potrivit Matignonului.

După aceea, şeful statului va putea promulga textul, iar apoi urmează să fie date decrete care să reglementeze aplicarea legii, extrem de aşteptate.

Un ministru ostil textului adoptat şi-a exprimat speranţa ca aceste decrete să împiedice orice ”derivă”.

AUTOADMINISTRARE IMPLICITĂ

Noul drept va fi rezervat pacienţilor majori, atinşi de o afecţiune incurabilă care pune viaţa în pericol şi care îşi pot exprima voinţa în mod ”liber şi informat”.

Un medic le va verifica eligibilitatea, iar apoi o procedură colegială va evalua criteriile, după care medicul va lua în sfârşit decizia, singur.

Bolnavul va putea renunţa în orice moment şi îşi va putea administra singur produsul letal, mai puţin în cazul în care ”nu este fizic în măsură s-o facă”, iar atunci un medic sau un infirmier pot face acest lucru.

Miercuri, toată ziua, susţinători şi opozanţi s-au aflat în zona sediului şi înăuntrul Adunării Naţionale, răspunzând presei, transmiţând un ultim mesaj.

Înainte de a asista la vot, preşedintele Asociaţiei pentru dreptul de a muri în demnitate (ADMD), Jonathan Denis, a declarat AFP că ADMD, fiecul de lance al luptei în favoarea acestui nou drept de zeci de ani, va continua să lupte în favoarea liberei alegeri între sinucidere asistată şi eutanasie”, ”luarea în considerare a unor directive anticipate” şi ”suferinţe psihologice”.

Este vorba despre tot atâtea puncte asupra cărora o parte a stângii a fost nevoită să dea înapoi, pentru a ajunge la un compromis.

Câteva sute de opozanţi ai textului, adunaţi în apropierea sediului Adunării, membri ai Alianţei Vita, au huiduit anunţarea rezultatului votului.

”Nu pentru că este adoptată devine această lege dreaptă”, a declarat un purtător de cuvânt al asociaţiei, Tugdual Derville.

”Vom cere Executivului să-i suspende aplicarea”, a anunţat el.

Biserica Franţei a deplâns, la rândul său, ”o ruptură gravă în istoria ţării noastre”.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Ciucu, după o postare ironică a DIICOT la adresa lui Pîslaru: Mă întreb cum era dacă era invers, adică dacă un politician, un membru al Guvernului sau altcineva lua la mişto un demnitar din Justiţie

Ciucu, după o postare ironică a DIICOT la adresa lui Pîslaru: Mă întreb cum era dacă era invers, adică dacă un politician, un membru al Guvernului sau altcineva lua la mişto un demnitar din Justiţie

Ciucu: Cei care, ca mine, ajung întâmplător şi rar în astfel de poziţii sunt imediat rejectaţi. Sunt un politician neplanificat şi neprogramat de oamenii puternici din România

Ciucu: Cei care, ca mine, ajung întâmplător şi rar în astfel de poziţii sunt imediat rejectaţi. Sunt un politician neplanificat şi neprogramat de oamenii puternici din România