Demersurile privind suspendarea președintelui unui stat se fac doar atunci când o masă critică a legislativului consideră că acesta a săvârșit fapte de o gravitate excepțională. Asemenea fapte nu pot fi șterse pur și simplu prin cele câteva rânduri ale unei demisii. Care nici măcar nu este așa cum vede toată lumea, o demisie de onoare, dată ca urmare a faptului că cel aflat în capul statului, legitim sau ilegitim, este conștient că a săvârlit fapte grave și, în consecință, își pune în public cenușă în cap. Dimpotrivă, până în ultima secundă, Klaus Iohannis, așa cum a văzut și auzit toată lumea, a susținut faptul că demisionează din cu totul și cu totul alte motive decât încălcarea gravă de către el a regulilor democratice. El a argumentat gestul demisiei prin faptul că altfel, adoptându-se procedura parlamentară de suspendare a lui, urmată de un referendum la nivel național, opinia publică din lumea întreagă nu ar mai înțelege ce se întâmplă în România.
Astăzi, președintele uzurpator, dacă îi luăm de bune afirmațiile de până acum și dacă citim într-o cheie trunchiată Legea Fundamentală și decizia Curții Constituționale, se cheamă că este încă în funcție. Prin urmare, o procedură atât de importantă, care a fost pusă în mișcare de cea mai importantă putere în stat, cea legislativă, trebuie împlinită. Dusă până la capăt prin votul senatorilor și deputaților. Din punct de vedere tehnic, Klaus Iohannis trebuie să fie suspendat. Ca de altfel și din punct de vedere moral.
Insist asupra faptului că motivele care conduc la asemenea acțiuni ale legislativului sunt de fiecare dată temeinice – cum s-a întâmplat și în cazul lui Traian Băsescu, și că aceste motive constând în fapte grave ale locatarului de la Cotroceni, nu dispar pur și simplu printr-un act formal de demisie. Dacă așa s-ar întâmpla, ar însemna că parlamentarii sunt pur și simplu neserioși. Și că obiectivul acestora, prin solicitarea de suspendare, nu s-a întemeiat pe existența unor încălcări grave ale președintelui, una dintre ele și cea mai importantă fiind organizarea loviturii de stat cu complicitatea celor nouă de la Curtea Constituțională, dintre care trei au și fost decorați zilele trecute.
Astăzi așadar și nu altă dată, Parlamentul, în ansamblul său, are ocazia de a ieși dintr-un moment foarte grav al crizei politice cu obrazul nepătat.
un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist
