Locuitorii părții europene a Rusiei, care a fost atacată noaptea trecută de sute de drone ucrainene, au început să voteze vineri în primele alegeri legislative desfășurate pe timp de război, relatează agenția EFE.
Secțiile de votare s-au deschis în capitala Moscova la ora locală 08:00 (05:00 GMT), la nouă ore după deschiderea secțiilor din districtul Ciukotka și peninsula Kamceatka, regiunile cele mai estice ale țării.
Potrivit primarului Moscovei, Serghei Sobianin, mai mult de 350 de drone inamice care se îndreptau spre capitală au fost doborâte începând din după-amiaza zilei de joi, în timp ce Ministerul Apărării rus a menționat 629 de drone ucrainene doborâte în toată Rusia.
Peste 111 milioane de ruși din 89 de regiuni sunt chemați la urne pe parcursul următoarelor trei zile pentru a alege cei 450 de deputați ai Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului.
Numărul secțiilor de votare din țară este de peste 90.000, iar în străinătate au fost organizate 333 de secții. Teoretic, în străinătate pot vota peste 1,8 milioane de ruși, dar numărul secțiilor de votare a fost redus în țări precum Germania, unde vor fi numai două, față de 16 la alegerile precedente, și în Israel, cu trei secții în loc de 13.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a acuzat Occidentul că a lansat o campanie prin care urmărește ‘torpilarea alegerilor’, acuzație formulată și de ministrul de externe rus Serghei Lavrov.
Votul electronic, foarte criticat de opoziție, este disponibil în 32 de regiuni rusești, unde locuiesc peste 48 de milioane de alegători, dar puțini au solicitat această opțiune.
Locuitorii din teritoriile ocupate de trupele ruse în cele patru regiuni ucrainene anexate pe hârtie de Rusia în 2022, Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, vor putea vota în premieră la alegerile parlamentare ruse. În Donețk, votul a început în mod anticipat pe 8 septembrie, din motive de securitate.
Președintele rus Vladimir Putin și-a îndemnat concetățenii să voteze pentru a contribui la victoria în războiul din Ucraina, idee exprimată de asemenea de 10 dintre cele 11 partide care participă la alegeri.
Partidul Kremlinului, Rusia Unită, va încerca să-și revalideze majoritatea constituțională pe care o deține din 2016 și i-ar conveni o prezență scăzută la urne în rândul susținătorilor încheierii invaziei în Ucraina.
Conform sondajelor oficiale, partidul Rusia Unită are 33-37% în intențiile de vot, deși companiile independente îi dau numai aproximativ 25%, dar analiștii politici cred că va obține în final circa 50% din voturi.
Sunt așteptate să acceadă în parlament alte trei sau patru partide, conduse de comuniști, care au criticat votul electronic, considerându-l un instrument de manipulare.
Singurul partid care cere oprirea războiului împotriva Ucrainei, formațiunea liberală Iabloko, nu va fi pe buletinul de vot după ce a fost exclus din alegeri de către Curtea Supremă, dar circa o sută dintre candidații săi mai pot obține mandate de deputat în circumscripțiile electorale.
Aproximativ 59% dintre ruși doresc încetarea luptelor și reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, conform unui sondaj al Centrului Levada, dar Putin respinge ideea unui armistițiu, prin urmare nu pot fi excluse noi atacuri atacuri ucrainene pe durata desfășurării scrutinului.


