Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a anunţat o încetare a focului cu Turcia

Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a anunţat sâmbătă o încetare a focului cu Turcia, ca răspuns la apelul liderului şi fondatorului său Abdullah Öcalan, se arată într-un comunicat citat de AFP.

„Pentru a deschide calea punerii în aplicare a apelului lui Apo pentru pace şi o societate democratică, declarăm o încetare a focului începând de astăzi”, a anunţat Comitetul Executiv al PKK într-un mesaj publicat de agenţia ANF, apropiată de formaţiunea armată.

„NOI SUNTEM DE ACORD CU APELUL AŞA CUM ESTE ŞI DECLARĂM CĂ ÎL RESPECTĂM ŞI ÎL PUNEM ÎN APLICARE”, afirmă PKK cu majuscule într-un lung text scris în limba turcă.

PKK cere libertatea fondatorului său, încarcerat de 26 de ani în largul coastelor Istanbulului. 

„Liderul Abdullah Öcalan trebuie să poată trăi şi lucra în deplină libertate fizică şi să stabilească relaţii neîngrădite cu cine doreşte, inclusiv cu prietenii săi”, afirmă PKK, care încheie, din nou cu majuscule: „APELUL (lui Öcalan) NU ESTE UN SFÂRŞIT, CI UN NOU ÎNCEPUT”.

Fondatorul şi liderul istoric al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) Abdullah Öcalan a cerut joi acestei mişcări armate să se dizolve şi să depună armele, după 40 de ani de gherilă. 

PKK luptă armat din anii ’80 împotriva guvernului turc, care l-a clasat, la fel ca aliaţii săi din Occident, drept o mişcarea „teroristă”.

 

Botanistii.ro – Magazin pesticide online cu livrare rapidă și consultanță gratuită

Volodimir Zelenski a mers la întâlnirea cu Trump de la Casa Albă având cu el centura mondială câştigată de pugilistul Oleksandr Usyk: La următoarea întâlnire să-l aducă chiar pe Usyk