Patinaj artistic: Reprezentanţii Japoniei au dominat Grand Prix-ul Finlandei

Japonezul Yuma Kagiyama, vicecampion olimpic la Beijing, în 2022, a câştigat Grand Prix-ul Finlandei la patinaj artistic, sâmbătă la Helsinki.

Kagiyama s-a impus cu un total de 263,09 puncte, în faţa francezului Kevin Aymoz (259,15 puncte) şi a italianului Daniel Grassl (258,55 puncte).

La feminin, victoria a revenit tot unei reprezentante a Japoniei, Hana Yoshida, cu 199,46 puncte. La finalul programului liber, Yoshida a devansat-o cu doar 0,26 puncte pe compatrioata sa Rino Matsuike, ocupanta locului secund (199, 20 pct).

Pe poziţia a treia s-a clasat italianca Lara Naki Gutmann, cu 198,49 puncte.

Graţie victoriilor lor din capitala finlandeză, Yuma Kagiyama şi Hana Yoshida şi-au asigurat prezenţa la finala Marelui Premiu ISU, programată luna viitoare la Grenoble (Franţa).
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)

Sursa: www.agerpres.ro

Importurile de gaze s-au redus cu 10,9% în primele nouă luni din 2024; producţia s-a majorat cu 0,8%

VIDEO Moment de cotitură: Joe Biden și Xi Jinping au căzut la o înțelegere pe un subiect fierbinte