O consultare privind data comună de stabilire a Învierii Domnului poate avea loc doar în cadrul unui Sinod pan-ortodox, „prin participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe surori”, a transmis Patriarhia Română într-un comunicat, ca urmare a declaraţiei recente a papei Francisc.
„Aşadar, şi prezenta iniţiativă se înscrie în acelaşi parcurs de lucru, ţinând cont şi de recomandarea foarte importantă a Sinaxei Întâistătătorilor şi Reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe, întrunită între 21-28 ianuarie 2016 la Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, în cursul căreia s-au precizat următoarele: „în ceea ce priveşte tema Calendarului, este potrivit ca fiecare Biserică să fie liberă de a pune în practică ceea ce consideră de cuviinţă pentru formarea duhovnicească a enoriaşilor săi, dar fără să modifice data sărbătoririi comune a Paştilor de către toţi ortodocşii”.
Prin urmare, „orice iniţiativă referitoare la data de sărbătorire a Paştelui poate fi discutată doar în cadrul unui Sinod pan-ortodox”, a precizat BOR.