in ,

Patriarhul Daniel: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu – filantrop, ctitor și martir pentru Hristos

Patriarhul Daniel: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu  – filantrop, ctitor și martir pentru Hristos

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, vineri, un mesaj la proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, în care elogiază viața și activitatea duhovnicească a acestuia ca filantrop, ctitor și martir pentru Hristos.

‘Cu inimi smerite și pline de evlavie cinstim astăzi după vrednicie chipul luminos al Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, slujitor al altarului care a ridicat și a restaurat lăcașuri sfinte, om milostiv care a dăruit pe ascuns ajutoare săracilor și mucenic care a pecetluit cu sângele său mărturisirea lui de credință în perioada regimului comunist din România. (…) Prin activitatea sa duhovnicească, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost o binecuvântare revărsată peste sufletele credincioșilor pe care i-a păstorit într-o perioadă foarte grea, atunci când întunericul ateismului comunist căuta să îi înstrăineze pe oameni de Dumnezeu. Exemplul vieții sale fiind o predică vie care a trezit conștiințele contemporanilor, luminându-le calea către Hristos’, a spus Patriarhul.

În mesajul său, Preafericitul Părinte evidențiază lucrarea de ctitor de lăcașuri sfinte a Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, care a zidit biserica închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena, a refăcut biserica Sapienței, fost paraclis al familiei Kretzulescu, în care, în trecut, slujeau monahi, dar care rămăsese închisă de aproape 40 de ani, îngrijindu-se și de clădirile din incintă.

De asemenea, Patriarhul elogiază pe ‘filantropul discret și smerit’, ca și pe ‘martirul pentru credința în Hristos’, care ‘a trecut prin închisorile de la Jilava, Dej și Gherla și prin lagărele de muncă de la Poarta Albă și Salcia, purtat dintr-un loc în altul, suferind umilințe și bătăi greu de imaginat’.

‘Astăzi, la momentul binecuvântat al proclamării locale a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, dorim să exprimăm aprecierea și prețuirea noastră față de ierarhii, clericii și credincioșii prezenți care, cu multă dragoste, au venit să îl cinstească pe acest mare mărturisitor al lui Hristos din perioada regimului comunist, care s-a făcut prin viața lui pildă de răbdare în suferință și de iubire față de Domnul Iisus Hristos, pentru care și-a dat viața, primind cunună de martir. Ne rugăm Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu ca, împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și cu toți sfinții, să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi să ne dăruiască tuturor pace și bucurie, sănătate și mântuire’, a mai transmis Patriarhul Daniel.

***
Proclamarea locală a canonizării Sf. Constantin Sârbu a avut loc vineri, în ziua sa de pomenire, în incinta Mănăstirii Mihai Vodă, situată la câțiva metri distanță de Biserica Sapienței și de mormântul sfântului. Miercuri, Preafericitul Părinte Daniel a sfințit racla de mari dimensiuni pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu, realizată la Secția de Cizelură a Atelierelor Patriarhiei Române de la mănăstirea ilfoveană Pasărea.

***
Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în 2024, împreună cu alți 15 sfinți preoți și mărturisitori din perioada comunistă. Acesta are dată de prăznuire în 23 octombrie.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Constanța: Amplă misiune de căutare și salvare a marinarilor unei nave în pericol de scufundare; o persoană a murit

Constanța: Amplă misiune de căutare și salvare a marinarilor unei nave în pericol de scufundare; o persoană a murit

Fotbal: Daniel Pancu – Este o prostie ca Rapid să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB

Fotbal: Daniel Pancu – Este o prostie ca Rapid să fie considerată favorită într-un meci în deplasare cu FCSB