in ,

Patronatul Operatorilor de Service Auto solicită modificarea cadrului de raportare a despăgubirilor RCA achitate în regie proprie

Patronatul Operatorilor de Service Auto solicită modificarea cadrului de raportare a despăgubirilor RCA achitate în regie proprie

Patronatul Operatorilor de Service Auto (POSA) solicită Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) să modifice cadrul de raportare din piața RCA, astfel încât asigurătorii să fie obligați să comunice distinct numărul și valoarea despăgubirilor achitate în regie proprie, precum și ponderea acestora în totalul dosarelor și despăgubirilor RCA, apreciind că o astfel de măsură ar contribui la creșterea transparenței și la o evaluare mai exactă a pieței.

Reprezentanții POSA susțin, într-un comunicat remis miercuri AGERPRES, că explicațiile oferite de ASF privind creșterea tarifelor RCA sunt incomplete, în condițiile în care nu sunt luate în calcul impactul despăgubirilor achitate în regie proprie, fără reparații efective și fără documente fiscale justificative.

‘În comunicatul privind noile tarife de referință RCA, ASF vorbește despre creșterea severității daunelor, despre costurile de reparație și despre dinamica pieței, lăsând din nou impresia că service-urile auto sunt principala cauză a scumpirii RCA. Această explicație este incompletă și, în opinia noastră, profund nedreaptă. Problema reală nu este doar cât costă o reparație efectuată legal, fiscalizat, într-o unitate autorizată RAR. Problema reală este câți bani ies anual din sistemul RCA sub forma despăgubirilor în regie proprie, fără ca vehiculele să mai fie reparate corect, fără facturi, fără trasabilitate și fără garanția că mașinile respective revin pe drumurile publice în stare tehnică sigură’, susțin reprezentanții POSA.

Prin urmare, aceștia solicită ASF să inițieze ‘urgent modificarea cadrului de raportare, astfel încât societățile de asigurare RCA să fie obligate să raporteze distinct numărul dosarelor RCA achitate în regie proprie, valoarea totală a despăgubirilor achitate în regie proprie, ponderea regiei proprii în totalul dosarelor RCA și ponderea regiei proprii în totalul despăgubirilor RCA’.

‘De asemenea, solicităm raportarea distinctă a numărului dosarelor reparate efectiv în unități reparatoare autorizate RAR, a diferenței dintre valoarea despăgubirilor propuse inițial în regie proprie și valoarea reală a reparațiilor efectuate ulterior în service, precum și a situațiilor în care vehiculele despăgubite în regie proprie nu prezintă dovada reparației’, se mai precizează în comunicat.

Reprezentanții POSA recomandă, totodată, ca viitoarele rapoarte privind tarifele de referință RCA să nu mai trateze generic ‘costurile de reparație’, ci să facă distincție clară între costul unei reparații legale, fiscalizate, și plata unei sume în regie proprie, fără finalitate tehnică verificată.

‘ASF nu poate da vina pe service-uri cât timp nu măsoară. Nu service-ul autorizat, care emite factură și repară mașina conform tehnologiei, este pericolul pentru piața RCA. Pericolul real este sistemul în care milioane de lei pot fi plătiți anual în regie proprie, fără reparații verificate, fără documente fiscale, fără garanția siguranței rutiere și fără o raportare publică reală. Dacă ASF vrea stabilitate în piața RCA, trebuie să înceapă cu transparența. Dacă ASF vrea protecția consumatorului, trebuie să reglementeze corect regia proprie. Dacă ASF vrea tarife RCA corecte, trebuie să separe dauna reparată legal de despăgubirea plătită fără dovada reparației’, susțin reprezentanții POSA.

Până atunci, orice încercare de a pune presiunea publică pe service-urile autorizate este incompletă, nedreaptă și contrară interesului consumatorului, notează organizația.

Conform sursei citate, POSA atrage atenția asupra unei probleme ‘grave’, ignorată sistematic de ASF: despăgubirile achitate în regie proprie, fără reparații reale, fără documente fiscale justificative și fără o evidență publică transparentă.

În practică, sistemul a ajuns să încurajeze plata rapidă în regie proprie, deseori la valori mult sub costul real al reparației, iar banii ajung frecvent în zona nefiscalizată a economiei, notează organizația.

‘Noi am solicitat ASF, prin adrese oficiale, să comunice numărul dosarelor RCA despăgubite în regie proprie și valoarea totală a acestor plăți. Răspunsul primit arată că ASF se ascunde în spatele cadrului legal actual, invocând faptul că asigurătorii nu mai au obligația de a raporta distinct aceste date către autoritate. Aceasta nu este o simplă problemă birocratică. Este o vulnerabilitate majoră de supraveghere. Dacă ASF nu știe câte dosare sunt achitate în regie proprie, ce valori se plătesc, câte vehicule nu mai sunt reparate în service-uri autorizate și câți bani ies din circuitul fiscal, atunci ASF nu poate pretinde că explică în mod complet cauzele scumpirii RCA. Iar dacă ASF știe că nu are aceste date și, totuși, continuă să indice costurile de reparație ca explicație principală, atunci discutăm despre o prezentare incompletă a realității pieței RCA’, se mai precizează în document.

Potrivit sursei citate, regia proprie este ‘cea mai nocivă formă de despăgubire pentru economie’.

‘Regia proprie, în forma în care funcționează astăzi, produce efecte negative pe mai multe planuri. În primul rând, afectează consumatorul. Păgubitul primește o sumă care, de multe ori, nu acoperă reparația reală conform normelor producătorului. Omul acceptă banii pe moment, dar ulterior descoperă că reparația corectă costă de două, trei sau chiar patru ori mai mult. În al doilea rând, afectează siguranța rutieră. O mașină avariată structural, mecanic sau electronic nu poate fi readusă în parametri de siguranță prin improvizații, piese second-hand montate fără trasabilitate sau reparații făcute în curți, garaje ori ateliere neautorizate. În al treilea rând, afectează bugetul de stat. Când despăgubirea nu este urmată de o reparație fiscalizată, statul pierde TVA, impozit pe profit, contribuții salariale și trasabilitatea economică a banilor. În al patrulea rând, afectează service-urile autorizate. Unitățile reparatoare care lucrează legal, plătesc taxe, investesc în echipamente, autorizații, personal calificat, diagnoză, documentație tehnică și garanții sunt puse în aceeași balanță cu zona gri sau neagră a pieței’, se mai precizează în document.

În al cincilea rând, afectează chiar piața RCA, menționează reprezentanții POSA.

‘Sistemul nu mai separă transparent dauna real reparată de dauna plătită doar ca sumă de bani, fără finalitate tehnică verificabilă. ASF nu poate supraveghea o piață pe care nu o măsoară complet’, se mai arată în document.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cuba îl acuză pe Rubio că minte pentru a justifica o intervenție militară americană

Cuba îl acuză pe Rubio că minte pentru a justifica o intervenție militară americană