La finalul meciului, în timpul unui apel video pe telefonul căpitanului Alexandre Lacazette, omul de afaceri american i-a anunțat pe jucători că li s-au triplat primele de meci. Textor a fost foarte încântat de această victorie, care permite echipei sale să reintre în cursa pentru calificarea în viitoarea ediție a Ligii Campionilor.
Olympique Lyon, care a obținut cu această ocazie a treia sa victorie consecutivă în toate competițiile, se află pe locul al șaselea în clasamentul din Ligue 1, cu 42 de puncte, la patru lungimi de OGC Nice, ocupanta poziției a treia, ultima care asigură calificarea directă în cea mai importantă competiție continentală intercluburi, scrie Agerpres.
Joi, Olympique Lyon va primi vizita campioanei României, FCSB, în cadrul manșei secunde a optimilor de finală ale competiției Europa League. În tur, francezii s-au impus cu 3-1, pe Arena Națională din București, săptămâna trecută.