Patru turişti care au rămas blocaţi pe un traseu periculos din Piatra Craiului au fost coborâţi în siguranţă de salvamontiştii din Zărneşti după o intervenţie extrem de dificilă şi „deosebit de expusă”, de şapte ore, care a implicat „un întreg arsenal de materiale tehnice”, în condiţiile în care turiştii nu aveau hamuri, corzi şi alte elemente de asigurare pentru un astfel de areal „foarte expus şi periculos”. Salvatorii montani luaseră în calcul, la un moment dat, inclusiv posibilitatea unei intervenţii aeriene. „Din fericire, această misiune s-a încheiat cu bine. Putea însă, foarte uşor, să aibă un deznodământ tragic”, avertizează salvamontiştii.
„Astăzi, în jurul orei 13:30, am fost solicitaţi prin 112 pentru a interveni în cazul a patru turişti rămaşi blocaţi în versantul de sub Muchia dintre Timbale. Aceştia urcau prin Padina lui Călineţ, iar considerând ultima săritoare prea dificilă, au încercat să o evite, alegând însă un areal foarte expus şi periculos. În urma discuţiei telefonice cu cei patru, am constatat că din echipamentul tehnic le lipseau hamurile, coarda şi celelalte elemente de asigurare pe care noi le considerăm indispensabile pentru o astfel de tură”, afirmă salvamontiştii Serviciului din Zărneşti.

Potrivit salvatorilor montani, intervenţia a fost „deosebit de expusă”, fiind luată în calcul inclusiv posibilitatea unei intervenţii aero.
„O misiune care nu s-ar fi putut încheia cu bine fără să transportăm cu noi un întreg arsenal de materiale tehnice, necesare atât pentru extragerea persoanelor din zona expusă, cât şi pentru asigurarea lor pe parcursul retragerii. Intervenţia s-a încheiat în jurul orei 20:30, când cei patru turişti au ajuns în siguranţă în centrul oraşului Zărneşti”, anunţă Salvamont Zărneşti.

Salvamontiştii punctează anumite aspecte pe care ei le consideră „foarte importante”, precum acela că parcurgerea traseelor nemarcate din arealul Parcului Naţional Piatra Craiului trebuie să aibă la bază, pe lângă o informare serioasă asupra traseului şi a dificultăţilor acestuia, „un nivel tehnic dobândit în ani de experienţă”.

„De asemenea, echipamentul tehnic de alpinism ar trebui să fie nelipsit. Niciodată nu poţi şti cu exactitate unde vei ajunge şi cu ce situaţii te vei confrunta. În lipsa experienţei şi a echipamentului adecvat, recomandarea noastră este una simplă: alegeţi traseele turistice marcate. Muntele va fi acolo şi mâine, iar o decizie prudentă poate face diferenţa dintre o tură frumoasă şi o intervenţie de salvare. Din fericire, această misiune s-a încheiat cu bine. Putea însă, foarte uşor, să aibă un deznodământ tragic”, încheie sursa citată.



