in ,

PayPoint România devine membru al Asociaţiei Române de Fintech (RoFintech)

PayPoint România devine membru al Asociaţiei Române de Fintech (RoFintech)

PayPoint România a devenit, de curând, membru în Asociaţia Română de Fintech (RoFintech), în urma unui vot unanim al board-ului organizaţiei, marcând un pas strategic în direcţia dezvoltării sale în zona serviciilor financiare digitale.

Decizia reflectă rolul companiei pe piaţa locală de plăţi, unde PayPoint s-a poziţionat, în ultimii 17 ani, ca unul dintre principalii facilitatori de plăţi, cu o reţea extinsă la nivel naţional şi un portofoliu divers de parteneri.

Integrarea în ecosistemul RoFintech nu este doar una simbolică, ci vine în contextul unui nou focus de business pentru companie, orientat către soluţii financiare moderne şi integrate, într-o piaţă aflată în plină transformare.

„Aderarea la RoFintech vine într-un moment în care accelerăm dezvoltarea direcţiei noastre de servicii financiare digitale. Este un pas firesc, care ne conectează direct la inovaţie şi la parteneriate relevante din industrie, validate inclusiv prin recunoaşterea recentă a colaborării noastre cu Filbo la RoFinTech Awards Gala 2026, unde am obţinut premiul Collaboration of the Year (FinTech to Non-FinTech). Această distincţie confirmă angajamentul nostru în dezvoltarea de soluţii relevante pentru ecosistemul de business din România”, a declarat Denissa Dumitriu, Chief Commercial & Operations Officer PayPoint România.

Piaţa locală de plăţi electronice continuă să crească, însă rămâne sub media europeană în ceea ce priveşte infrastructura de acceptare. În 2024, România avea aproximativ 529.000 de terminale POS active, echivalentul a circa 27.700 de POS-uri la un milion de locuitori, semnificativ sub nivelul unor pieţe precum Polonia sau Cehia.

În acelaşi timp, tendinţele indică o accelerare a adopţiei soluţiilor digitale: plăţile contactless reprezintă deja majoritatea tranzacţiilor cu cardul, iar extinderea terminalelor mobile şi smart POS facilitează accesul comercianţilor mici şi din zonele rurale la infrastructură modernă de plată.

Cu toate acestea, numerarul rămâne dominant în comportamentul de plată al românilor, reprezentând aproximativ 70% din tranzacţii, ceea ce indică un potenţial semnificativ de creştere pentru soluţiile electronice.

În acest context, integrarea în RoFintech oferă PayPoint acces la un cadru colaborativ dedicat inovaţiei în domeniul financiar, susţinând dezvoltarea de noi produse şi servicii adaptate unei pieţe în schimbare.

Prezentă pe piaţa din România de 17 ani, PayPoint este unul dintre pionierii soluţiilor moderne de plată, având o reţea naţională extinsă şi un portofoliu divers de parteneri. Compania este unul dintre principalii payment facilitatori la nivel naţional, oferind soluţii integrate pentru o gamă extinsă de servicii de plată destinate atât consumatorilor, cât şi comercianţilor. PayPoint România pune la dispoziţie tehnologie şi infrastructură avansată, sprijinind astfel milioane de utilizatori şi mii de parteneri comerciali la nivel naţional.

Asociaţia Română de Fintech (RoFintech) reuneşte companii şi organizaţii active în domeniul tehnologiilor financiare, având ca obiectiv dezvoltarea ecosistemului fintech local şi susţinerea inovaţiei în sectorul serviciilor financiare. RoFintech reprezintă 33 de companii membre active în domenii precum plăţi, open banking, insurtech, regtech şi infrastructură tehnologică pentru servicii financiare.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Congresul FIFA începe la Vancouver, având pe agendă costurile Cupei Mondiale și participarea Iranului

Fotbal: Congresul FIFA începe la Vancouver, având pe agendă costurile Cupei Mondiale și participarea Iranului

Guvernatorul republican al Floridei Ron DeSantis prezintă un proiect de ”gerrymandering” prin care republicanii să obţină patru mandate în plus în Congres în alegerile de la jumătate de mandat, în noiembrie

Guvernatorul republican al Floridei Ron DeSantis prezintă un proiect de ”gerrymandering” prin care republicanii să obţină patru mandate în plus în Congres în alegerile de la jumătate de mandat, în noiembrie