in ,

Peiu (AUR): Discuțiile pentru formarea unei majorități în Parlament, înainte de consultările de la Cotroceni

Peiu (AUR): Discuțiile pentru formarea unei majorități în Parlament, înainte de consultările de la Cotroceni

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, susține că, în cazul în care Guvernul Mureșan nu este învestit de Parlament, este posibilă realizarea unei coaliții de guvernare PSD – AUR, doar dacă PSD contactează AUR, iar discuțiile pentru constituirea unei ‘majorități care să conducă țara’ trebuie să aibă loc înainte de consultările de la Cotroceni.

‘Dacă ne contactează primul partid al țării ca număr de parlamentari, aceste discuții trebuie să aibă loc înainte de consultările de la Cotroceni. Nu e vorba de alianță. Se poate numi coaliție de guvernare. E vorba de realizarea unei majorități care să conducă țara în această situație. Dar principalul obiectiv al nostru este să îl convingem pe domnul președinte și pe celelalte partide că singura soluție democratică de ieșire din blocajul acesta o reprezintă alegerile anticipate. Cred că timpul nu curge în favoarea lor’, a spus Peiu, luni, la Parlament.

Peiu a subliniat că este exclusă votarea de către AUR a unui Guvern din care să nu facă parte, iar o eventuală alianță PSD – AUR ‘depinde în întregime de PSD și de președintele Nicușor Dan’.

Purtătorul de cuvânt al AUR, Ștefăniță Avrămescu, a precizat că negocierile pot avea loc și cu PNL sau USR, nu doar cu PSD.

‘Vom anunța și echipa de negociere și ceea vom discuta după ce pică Guvernul Mureșan. Acum avem un Guvern care vine în Parlament pentru vot, așteptăm rezultatul votului, după care vom spune. Noi am spus încă din luna mai că suntem deschiși pentru dialog. Dacă ați văzut dumneavoastră, din luna mai și până acum, partidele așa-zis proeuropene n-au avut voie sau le-a fost interzis să discute cu AUR. (…) Da, vrem un Guvern cât mai repede, nu această glumă sinistră pe care ne-au trimis-o în Parlament’, a afirmat Avrămescu, luni, într-o conferință de presă.

El a amintit că parlamentarii AUR nu vor fi prezenți în comisii, la audierea miniștrilor sau în plen, la învestire, din cauza ‘programului de guvernare prezentat’.

‘Noi am spus foarte clar că nu susținem acest Guvern de la bun început. Domnul Siegfried Mureșan a zis că își face majoritate el în Parlament, nu are ce să discute cu AUR, nu vedem de ce ar trebui să mergem la acest vot. Poziția noastră este cât se poate de clară: nu votăm acest Guvern’, adăugat Avrămescu.

Întrebat dacă AUR se așteaptă să fie cooptat în Guvern de către PSD, Avrămescu a spus: ‘Am văzut astăzi o declarație a domnului Grindeanu care cumva ne-a contrariat. Noi am spus foarte clar că nu vom face parte dintr-un Guvern din care nu suntem parte, și mai ales un Guvern despre care nu discutăm despre o majoritate înainte de a merge la Cotroceni. Astăzi am văzut o altă fațadă/fațetă a domnului Grindeanu, care pe noi ne-a cam șocat. Domnul Grindeanu, dacă vrea să discute cu AUR, să o facă cu partidul. Așa cum i-au spus săptămâna trecută și domnul Murad, și domnul Piperea în discuțiile private pe care le-au avut, i-au spus foarte clar că discuțiile cu AUR să se poarte cu partidul, nu individual. Iar lucrul acesta trebuie să-l înțeleagă și PSD, și domnul Grindeanu. Dacă se dorește a se discuta cu AUR, discuțiile au loc la nivel de conducere de partid’.

Avrămescu susține că AUR va avea ‘echipe de negocieri, care vor discuta mai departe pentru formarea unei majorități’.

Referindu-se la ceea ce ar avea în comun PSD și AUR, Avrămescu a precizat: ‘Punctual, putem să vedem foarte simplu că sunt anumite elemente care sunt comune. Dar, în momentul în care discuți despre un program, despre o serie de soluții pentru țară, poți să găsești puncte comune, dar poți să găsești și puncte pe care fiecare partid le aduce suplimentar pentru a scoate țara din criza economică pe care o parcurge, dar și din criza socială pe care o avem’.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Autoritățile ucrainene afirmă că au recuperat 176 de kilometri pătrați de teritoriu în nordul regiunii Donețk

Autoritățile ucrainene afirmă că au recuperat 176 de kilometri pătrați de teritoriu în nordul regiunii Donețk

Europa trebuie să regăsească ”curajul fondatorilor săi” și să nu cedeze în fața ”revenirii naționalismelor” (Macron)

Europa trebuie să regăsească ”curajul fondatorilor săi” și să nu cedeze în fața ”revenirii naționalismelor” (Macron)