Percheziţii ale procurorilor DNA într-un dosar de luare de mită / Angajaţi de la Protecţia Consumatorului, suspectaţi că au primit bani în perioada 2023 – 2024

Procurorii DNA fac, marţi, percheziţii în Bucureşti, dar şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, într-un dosar de luare de mită. Angajaţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului sunt suspectaţi că au primit bani în perioada 2023 – 2024.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –  Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în perioada 2023-2024. În cursul zilei de 22 octombrie 2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 4 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Giurgiu, reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, a transmis, marţi, DNA.

Instituţia a precizat că procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Potrivit , ar fi vizaţi angajaţi de la Protecţia Consumatorului, care ar fi luat mită.

 

Ciolacu: Nu o să fiu niciodată cel mai iubit dintre pământeni. Nimeni nu o să fie, mai ales că noi avem darul ăsta de a demitiza orice politician, mai ales la preşedinţi suntem experţi. Dacă nu îi împuşcăm, oricum îi facem de râs

Incendiu la o casă din judeţul Cluj – O femeie a fost găsită carbonizată, iar o fată de 18 ani primeşte îngrijiri medicale