Polițiștii din Suceava au efectuat percheziții în municipiul Rădăuți și comunele Frătăuții Vechi și Ipotești la comercianți de piese auto contrafăcute, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Potrivit acestora, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijin de la Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare un număr de patru mandate de percheziție domiciliară, emise de către Judecătoria Suceava într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
‘Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate au fost ridicate un număr de 4.417 bucăți piese auto purtând inscripția unor mărci protejate pe teritoriul României, respective mărcile Mercedes, Volkswagen, Volvo, Audi și BMW, existând suspiciunea rezonabilă de contrafacere și pentru care proprietarul bunurilor nu a putut prezenta documente de proveniență, respectiv certificatele de conformitate privind originalitatea produselor’, au precizat oficialii IPJ.
De asemenea, a fost confiscată o autoutilitară în valoare de aproximativ 12.000 euro.
Polițiștii au confiscat piese de schimb în valoare totală de aproximativ 250.000 euro. Ancheta este efectuată pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.


