Percheziții într-un dosar de delapidare și fals în înscrisuri. Prejudiciul se ridică la 3,4 milioane de lei

Potrivit IPJ Ilfov, polițiștii au făcut 9 percheziții la punctele de lucru și sediile unor firme, precum și la mai multe persoane, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare (participație improprie, în formă continuată – 75 de acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată (în formă continuată – 75 de acte materiale).

Opt persoane au fost audiate la sediul IPJ Ilfov.

În perioada 2018-2021, 3 femei au determinat reprezentanții unei firme să semneze 75 de bilete la ordin către alte societăți, încasând ulterior, prin diverse metode și prin interpuși, sumele de bani din patrimoniul societății comerciale în cadrul căreia își desfășurau activitatea în calitate de contabile.

Prejudiciul cauzat se ridică la suma de aproximativ 3,4 milioane de lei.

La percheziție, polițiștii au descoperit și indisponibilizat mai multe înscrisuri, precum și medii electronice de stocare, în vederea întregirii materialului probator.

De asemenea, în cadrul activităților de cercetare, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile, acestea având o valoare de 2.500.000 de lei.

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore față de 5 persoane (3 femei și 2 bărbați), urmând ca în cursul zilei de vineri acestea să fie prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, cu propuneri privind luarea de măsuri preventive.

Deputatul Florin Roman îl somează pe premierul Marcel Ciolacu să spună adevărul despre zborul la Nisa cu avionul închiriat de NORDIS. Solicitare către ROMATSA

Comisia Europeană dă alerta: Creșterea taxelor vamale de către administrația Trump va fi un dezastru