Percheziţii la persoane din oraşul Borşa, suspecte de braconaj şi deţinere de arme

#image_title

“Mandatele de percheziţie domiciliară au fost emise de Judecătoria Vişeu de Sus, iar activităţile sunt desfăşurate într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În cadrul activităţilor poliţiştii urmăresc depistarea şi ridicarea unor mijloace de probă, de natură a proba activitatea infracţională”, a spus Florina Meteş, potrovit Agerpres.

Conform sursei citate, activitatea este realizată cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, jandarmilor şi poliţiştilor de frontieră.

Putin se întâlneşte cu Trump ”în zilele următoare”, anunţă Kremlinul

Zodiacul Chinezesc August: Previziuni Lunare pentru Fiecare Semn