in ,

Percheziții la un grup de interese de la Direcția Silvică Neamț într-un dosar de infracțiuni în domeniul silvic (surse)

Percheziții la un grup de interese de la Direcția Silvică Neamț într-un dosar de infracțiuni în domeniul silvic (surse)

Polițiștii efectuează marți, sub coordonarea Parchetului General, nouă percheziții domiciliare pe raza județului Neamț, într-o cauză având ca obiect săvârșirea mai multor infracțiuni în domeniul silvic.

Potrivit unor surse judiciare, ancheta vizează un grup de interese de la Direcția Silvică Neamț, respectiv Doru Gherghel – fost director al Direcției și Mircia Gorghiu – consilier județean în Neamț, care a deținut în trecut funcții de conducere la Direcția Silvică Neamț și Romsilva.

Conform unui comunicat al Parchetului General, în acest dosar se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deturnarea licitațiilor publice, abuz în serviciu, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual, sustragere sau distrugere de înscrisuri.

”Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, la nivelul unei instituții publice din domeniul silvic, actuali și foști factori decizionali controlează, prin interpuși, societăți economice de profil, care participă la procedurile de atribuire organizate de instituție pentru contractarea de masă lemnoasă pe picior, asigurându-și astfel accesul în fondul forestier, de unde exploatează/ transportă ilegal volume de material lemnos, suplimentar celor prevăzute în APV (act de punere în valoare). Operatorii economici din acest grup restrâns ar fi contractat, după cum reiese din cercetările efectuate până în prezent, prestări de servicii având o valoare semnificativă, acestea având ca obiect lucrări de silvicultură (descopleșiri, degajări, împăduriri, completări, protecția arboretului împotriva dăunătorilor), activitățile nefiind prestate la nivelul cantitativ și calitativ asumat. În vederea creării condițiilor favorabile acestor manopere, membrii grupului de interese de la nivelul instituției vizate ar fi speculat posibilitatea licitării contractelor de prestări servicii sub forma unor acorduri-cadru pentru diverse perioade de timp (de regulă patru ani), în care, în baza unor note de fundamentare, au încheiat contracte subsecvente, suplimentând valorile contractate inițial”, a informat Parchetul General.

Tot marți, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț, au fost puse în executare alte 17 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind suspiciuni de săvârșire a unor infracțiuni la regimul silvic, dosar instrumentat de această unitate de parchet și vizând același mecanism infracțional.

Perchezițiile au vizat locuințe, sedii și puncte de lucru ale unor operatori economici, precum și spații din cadrul unor instituții publice.

Activitățile au urmărit identificarea și conservarea de înscrisuri, documente de transport și de gestiune, evidențe privind materialul lemnos, terminale de comunicații și alte suporturi care pot avea relevanță pentru cercetări.

Ancheta privește mai multe transporturi de material lemnos și urmărește stabilirea provenienței materialului transportat, a cantităților efective, a locurilor de încărcare și a concordanței dintre operațiunile realizate și datele înscrise în documentele de însoțire și în evidențele informatice, precum și împrejurările în care au fost întocmite și utilizate documentele aferente acestor transporturi.

O parte dintre percheziții a vizat și verificarea unor posibile legături dintre reprezentanții și angajații unei societăți comerciale și persoane care au exercitat ori exercită atribuții în instituții din domeniul silvic. Demersurile efectuate urmăresc identificarea și destructurarea eventualelor mecanisme de sprijin instituțional de care ar beneficia unele societăți de exploatare a lemnului.

Punerea în executare a mandatelor în cele două cauze s-a realizat prin colaborarea organelor de cercetare penală din cadrul IGPR – DIC, IGPR – DICE, IGPR – DOP, IPJ Neamț – Secția 13 Crăcăoani, Secția 4 Târgu Neamț, Secția 14 Urecheni, Poliția Orașului Târgu Neamț – Formațiunea Investigații Criminale, SAESP, SOP, BPA, SIC și SICE, precum și IPJ Vrancea – SOP și BPFFP. Cauza a beneficiat, de asemenea, de suport operativ din partea Serviciului Tehnic al PÎCCJ.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Mureș: Oferta de investiții a județului, sub brandul comun ”Why Mureș” la EXPO REAL München

Mureș: Oferta de investiții a județului, sub brandul comun ”Why Mureș” la EXPO REAL München

Auto – F1: Pilotul spaniol Fernando Alonso, la Aston Martin și în sezonul viitor

Auto – F1: Pilotul spaniol Fernando Alonso, la Aston Martin și în sezonul viitor