Ministerul Finanțelor susține că proiectul de act normativ este necesar pentru fluidizarea procedurilor administrative și eficientizarea activității comisiilor interministeriale implicate în litigii internaționale. Măsurile propuse vizează creșterea celerității proceselor decizionale, reducerea timpului necesar fundamentării apărărilor statului și asigurarea unei reprezentări juridice calificate a României în fața instanțelor internaționale.
O modificare semnificativă propusă este eliminarea Ministerului Justiției din procesul de elaborare a memorandumurilor necesare litigiilor internaționale, ca urmare a solicitărilor repetate din partea acestei instituții de a fi exclusă din acest proces. Ministerul Finanțelor precizează că, dacă va fi nevoie de expertiză suplimentară, Ministerul Justiției va putea furniza puncte de vedere scrise, la solicitarea expresă a Ministerului Finanțelor.
Conform reglementărilor în vigoare, adoptate în 2024, un număr limitat de funcționari din trei instituții beneficiază de o majorare salarială de 50%, respectiv:
- 7 funcționari din cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG);
- 20 de funcționari din Direcția Generală Juridică din Ministerul Finanțelor;
- 5 funcționari din Ministerul Justiției.
Proiectul de modificare a OUG nr. 126/2005 propune excluderea celor 5 funcționari ai Ministerului Justiției de pe lista beneficiarilor majorării salariale. Astfel, doar cei 20 de funcționari din Direcția Generală Juridică a Ministerului Finanțelor și cei 7 din cadrul SGG ar urma să mai beneficieze de acest spor.
Ministerul Finanțelor consideră că eliminarea Ministerului Justiției din procesul decizional și reducerea numărului de funcționari care primesc majorarea salarială va contribui la o mai mare eficiență în gestionarea litigiilor internaționale.