in ,

PERSONALITATEA ZILEI: Guillaume, Mare Duce de Luxemburg

PERSONALITATEA ZILEI: Guillaume, Mare Duce de Luxemburg

Marele Duce Guillaume, duce de Nassau și principe de Bourbon-Parma, născut la 11 noiembrie 1981, este fiul cel mare al Marelui Duce Henri și Marea Ducesă Maria Teresa de Luxemburg. Are patru frați și surori: principele Félix, principele Louis, principesa Alexandra și principele Sébastien, notează site-ul https://monarchie.lu.

Principele Guillaume a devenit oficial Mare Duce Ereditar la 7 octombrie 2000, odată cu urcarea tatălui său pe tron. La 8 octombrie 2024, a fost numit Locotenent-Reprezentant al Marelui Duce Henri. La 3 octombrie 2025, a depus jurământul, în urma abdicării tatălui său, devenind astfel noul Mare Duce de Luxemburg. Odată cu depunerea jurământului în calitate de șef al statului, a fost avansat la gradul de general și a preluat rolul de Comandant al Armatei, sub autoritatea guvernului, conform prevederilor Constituției.

Și-a început studiile primare la școala din Lorentzweiler, în Luxemburg. Ulterior, a urmat cursurile Liceului ‘Robert Schuman’ din Luxemburg, iar la vârsta de șaisprezece ani și-a continuat studiile secundare la Institutul ‘Le Rosey’ și College Alpin Beausoleil, în Elveția, unde a obținut bacalaureatul francez în 2001. Vorbește fluent limbile luxemburgheză, franceză, germană, engleză și spaniolă.

A urmat pregătirea pentru ofițeri la Academia Militară Regală Sandhurst, în Marea Britanie (sept.2001-aug.2002). A depus jurământul ca ofițer al Armatei Luxemburgheze în decembrie 2002, el deținând gradul de colonel.

După studii în domeniul politicii internaționale în Marea Britanie, și-a continuat educația în Franța, unde a obținut în 2009 o diplomă dublă în științe umaniste și științe politice, cu distincție, la Universitatea din Angers. În perioada 2018-2019, Marele Duce a urmat studii postuniversitare la Royal College of Defence Studies (RCDS) din Londra.

Pe lângă studiile universitare, principele Guillaume a efectuat stagii în cadrul unor companii multinaționale, printre care Union chimique belge, în 2003, și Deutsche Bank, la Londra, în 2004. În 2005, a dobândit experiență în cadrul filialei spaniole a grupului siderurgic ArcelorMittal. În același an, a participat, la New York, la Conferința Națiunilor Unite privind Mileniul, alături de prim-ministru și de ministrul Afacerilor Externe și Europene, eveniment care a vizat eradicarea sărăciei extreme la nivel mondial. A efectuat o vizită de lucru la Comisia Europeană și la Reprezentanța Permanentă a Marelui Ducat la Bruxelles, în 2012, prilej cu care a luat parte la reuniuni ale Consiliului Afaceri Externe și ale Comitetului Politic și de Securitate (COPS).

La 26 aprilie 2012, Marele Duce Henri și Marea Ducesă Maria Teresa au anunțat logodna Marelui Duce Ereditar Guillaume cu contesa Stéphanie de Lannoy. Căsătoria a fost celebrată la Catedrala Notre-Dame din orașul Luxemburg, la 20 octombrie 2012; în urma acestui eveniment, contesa Stéphanie a devenit principesă de Luxemburg și Mare Ducesă Ereditară. Ea a preluat titlul de Mare Ducesă la 3 octombrie 2025, moment în care soțul său a urcat pe tron. Cuplul regale are doi fii: principele Charles Jean Philippe Joseph Marie Guillaume (născut la 10 mai 2020) și principele François Henri Luis Marie Guillaume (născut la 27 martie 2023).

Până la urcarea pe tron, Marele Duce Ereditar Guillaume a realizat 70 de misiuni economice pe parcursul a 24 de ani. A condus primele sale misiuni economice, care l-au purtat în Republica Coreea, Italia și Statele Unite, la vârsta de 19 ani. De atunci, a condus în mod constant misiuni economice și financiare în numeroase țări din Europa, America, Asia și Africa.

Între atribuțiile reprezentative, pe care le-a desfășurat în paralel cu studiile, s-au aflat în principal promovarea Luxemburgului în străinătate, precum și sprijinirea întreprinderilor și a inițiativelor economice naționale. În martie 2001, a fost numit președinte de onoare al Consiliului pentru Dezvoltare Economică al Marelui Ducat al Luxemburgului – un organism responsabil cu promovarea și dezvoltarea economiei naționale, cunoscut în prezent sub denumirea de ‘Trade and Investment Board’ (Consiliul pentru Comerț și Investiții). Din 2004, acesta acordă premiul ‘Luxembourg American Business Award’ la New York, indică site-ul https://monarchie.lu.

Pe plan intern, prințul Guillaume a participat frecvent la evenimente economice și vizitează numeroase companii luxemburgheze și străine cu sediul în Marele Ducat. În 2024, prințul Guillaume a inaugurat prima ediție a ‘NEXUS2050’ – cel mai important eveniment tehnologic din Luxemburg.

Ceremonia solemnă de înmânare a certificatelor de maestru artizan, organizată de Camera Meseriilor, este prezidată de un membru al Familiei Marelui Duce – o responsabilitate pe care prințul Guillaume și-a asumat-o începând cu anul 2004. Din 2015, el prezidează, de asemenea, ceremonia de absolvire organizată de Camera de Comerț.

A fost membru al Consiliului de Stat (iun.2005-oct. 2024), funcție la care a renunțat în momentul în care a devenit Locotenent-Reprezentant, în octombrie 2024. Pe parcursul mandatului său, a participat cu regularitate la ședințele plenare și la lucrările diverselor comisii ale Consiliului. După numirea sa ca Mare Duce Ereditar în anul 2000, prințul Guillaume i-a însoțit pe Marele Duce Henri și pe Marea Ducesă Maria Teresa la numeroase evenimente reprezentative și instituționale, inclusiv la sărbătorirea Zilei Naționale, la audiențele de Anul Nou acordate autorităților naționale, precum și la o serie de vizite de stat și oficiale.

Odată cu preluarea funcției de Locotenent-Reprezentant în octombrie 2024, Marele Duce a preluat de la tatăl său și responsabilitatea de a prezida ceremoniile de acreditare a ambasadorilor.

Marele Duce Guillaume și Marea Ducesă Stéphanie îndeplinesc împreună numeroase angajamente oficiale. Împreună cu soția sa, fondatoare și președintă de onoare a organizației non-profit ‘De Mains de Maîtres’, Marele Duce sprijină activ arta, meșteșugurile și expertiza artizanală din Luxemburg. Pe lângă angajamentele din sfera economică, Marele Duce și Marea Ducesă participă activ la viața culturală a Luxemburgului, luând parte la concerte, târguri de artă și evenimente ale societăților artistice, vizitând totodată expoziții în diverse muzee și instituții culturale din țară.

A preluat titlul de Cercetaș-Șef, după decesul Marelui Duce Jean (care a deținut această funcție încă din 1945), prințul Guillaume rostindu-și promisiunea în octombrie 2019, în fața a aproape 3.000 de cercetași, în parcul municipal din orașul Luxemburg, un angajament pe care continuă să-l onoreze și în calitate de Mare Duce. În 2017, a devenit membru al Consiliului Fundației Mondiale a Cercetașilor (World Scout Foundation – WSF), fiind și președinte al acesteia (sept.2021 -oct.2023). Odată cu urcarea pe tron, prințul Guillaume a renunțat la rolul său activ în cadrul Consiliului WSF, preluând, în anul următor, funcția de președinte de onoare al Fundației – un rol conferit de Majestatea Sa Regele Carl Gustaf al Suediei. În martie 2024, Organizația Mondială a Mișcării Cercetășești (WOSM) i-a acordat Marelui Duce Guillaume distincția ‘Lupul de Bronz’ – cea mai înaltă distincție cercetășească -, ca recunoaștere a angajamentului său excepțional față de cercetășie, atât în Luxemburg, cât și pe plan internațional.

A deținut funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Fundației Kräizbierg, organizație care sprijină persoanele cu dizabilități, timp de peste zece ani (2000-2011), și a acceptat, în martie 2011, titlul de președinte de onoare.

Este interesat de politică, economie, filosofie și istorie. De asemenea, apreciază muzica, atât cea clasică, cât și cea contemporană, având o pasiune deosebită pentru chitară. În copilărie, a făcut parte din corul ‘Pueri Cantores’ din Luxemburg. Este pasionat de sport în general, practicând tenisul, schiul, înotul și alte sporturi acvatice, se mai arată pe site-ul https://monarchie.lu.

 

Sursa fotografiilor: monarchie.lu

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Budăi (PSD) despre violența în școli: Copiii noștri merită să crească fără frică

Budăi (PSD) despre violența în școli: Copiii noștri merită să crească fără frică

Radu Miruță a depus un proiect pentru actualizarea pensiei militarilor cu solda de grad

Radu Miruță a depus un proiect pentru actualizarea pensiei militarilor cu solda de grad