in ,

PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul și producătorul de film și televiziune Stephen Frears

PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul și producătorul de film și televiziune Stephen Frears

Stephen Frears, regizor și producător englez de film și televiziune, este cunoscut îndeosebi pentru ‘The Queen’/ ‘Regina’ (2006), un film nominalizat la Oscar care examinează reacția familiei regale britanice la moartea prințesei Diana și care se dovedește a fi cel mai mare succes al său de până acum în Marea Britanie, potrivit festival-cannes.com/ și britannica.com/.

Cunoscut în filmele de lungmetraj încă de la mijlocul anilor ’80, Stephen Frears s-a bucurat de o carieră de succes atât în Marea Britanie, cât și la Hollywood, precum și de colaborări fructuoase cu Hanif Kureishi, Alan Bennett și Christopher Hampton. Cele mai notabile filme ale sale tratează persoane marginalizate aflate la marginea societăți, demonstrând perspicacitate și compasiune mai degrabă decât sentimente superficiale. De la filmul ‘Legături periculoase’ (1988), finanțat de americani, Frears a alternat proiecte personale, de obicei filmate în Marea Britanie, cu proiecte de studio cu bugete mai mari.

S-a născut la 20 iunie 1941 și a studiat dreptul la Universitatea Cambridge înainte de a lucra în teatru. În 1964, Frears s-a alăturat Royal Court Theatre , unde a lucrat cu regizorii Lindsay Anderson și Karel Reisz și cu actorul Albert Finney .

Și-a început cariera cinematografică în 1966, ca asistent de regie al lui Karel Reisz, iar 1970, regiza primul său lungmetraj, ‘Gumshoe’, înainte de a lucra pentru BBC. La mijlocul anilor ’80, era considerat rebelul cinematografului englez, aplicând cu strictețe criterii precum un scenariu bine scris, teme incitante, regie lipsită de ostentație.

,,Dirty Pretty Things”


Un regizor prolific având la activ peste 50 de pelicule, este cunoscut pentru filmele care explorează clasele sociale prin intermediul unor personaje bine conturate. Dintre filmele sale amitim: ‘The Burning’, ‘Gumshoe, Bloody Kids’ (film TV), ‘The Hit’, ‘My Beautiful Laundrette’, ‘Prick Up Yours Ears’, ‘Sammy and Rosie Get Laid’, ‘Dangerous Liaisons’, ‘The Grifters’, ‘Accidental Hero’, ‘The Snapper’ (film TV), ‘Mary Reilly’, ‘The Van’.

Frears și-a atins un succes remarcabil în carieră cu ‘My Beautiful Laundrette’, o producție Channel Four filmată pe 16 mm pentru 600.000 de lire sterline. Debutul la Hollywood și l-a făcut cu ‘Dangerous Liaisons’ (SUA, 1988), scenariu de Christopher Hampton, urmat de ‘The Grifters’ (SUA, 1990), produs de Martin Scorsese. Considerat în general cel mai bun film american al lui Frears, acesta din urmă i-a adus o nominalizare la Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor.

Nominalizat de două ori la Oscar, în 1991, pentru ‘The Grifters’ (1990) și în 2007, pentru ‘The Queen’ (2006), a adunat în palmares 35 premii, printre care: un César, în 1990, pentru ‘Dangerous Liaisons’ (1988); trei premii BAFTA pentru ‘Playhouse’ (1974), ‘The Deal’ (2003, TV) și ‘A Very English Scandal’ (2018), precum și un premiu pentru excelență artistică în regie, acordat în 2008. În 2006, a câștigat premiul The Empire Inspiration Award la Sony Ericsson Empire Awards 2006, potrivit www.imdb.com.

În 2009, a semnat regia pentru ‘Chéri’, pentru care a obținut o nominalizare la Ursul de Aur, la Festivalul de la Berlin, iar în anul următor, pentru ‘Tamara Drewe’, film care a obținut mai multe premii la diverse festivaluri.

 ‘Chéri’


În 2012, a revenit pe ecrane cu comedia romantică ‘Lay the Favorite’, ce îi are ca protagoniști pe celebrii actori Rebecca Hall, Bruce Willis, Vince Vaughn, iar în 2013, a regizat două filme, ‘Muhammad Ali’s Greatest Fight’ și ‘Philomena’, cel din urmă obținând patru nominalizări la Premiul Oscar.

Au urmat dramele biografice ‘Florence Foster Jenkins’, în 2016, care îi are în rolurile principale pe actorii Rebecca Ferguson, Meryl Streep, Simon Helberg și Hugh Grant și ‘Victoria & Abdul’, în 2017, fiecare primind câte două nominalizări la Oscar. Aceste au fost urmate de contribuția la regia serialelor TV ‘A Very English Scandal’ (2018), ‘Quiz’ (2020) și ‘State of the Union’ (2019-2021).

 ‘Florence Foster Jenkins’


Printre cele mai recente proiecte se numără ‘The Lost King’ (2022), ‘The Regime’ (2024) sau ‘Brian and Maggie’ (2025). AGERPRES (Documentare – Cerasela Bădiță, editor: Ionela Gavril , editor online: Andreea Preda)

 

Sursa fotografiilor: cinemagia.ro

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Violonistul Alexandru Tomescu, în premieră la Miercurea-Ciuc: Am găsit o comunitate foarte dinamică, un public fin cunoscător de muzică

Violonistul Alexandru Tomescu, în premieră la Miercurea-Ciuc: Am găsit o comunitate foarte dinamică, un public fin cunoscător de muzică

REPORTAJ Vrancea: Terapia Intensivă a SJU – secția care nu doarme niciodată și poartă lupta pentru viață

REPORTAJ Vrancea: Terapia Intensivă a SJU – secția care nu doarme niciodată și poartă lupta pentru viață