Un cutremur cu magnitudinea 6,1, care a zguduit marți coasta de sud din Peru, în regiunea Ica, s-a soldat cu aproximativ 30 de răniți ușor și câteva pagube materiale, au indicat autoritățile, informează miercuri AFP.
Seismul s-a produs la ora 12:57 (17:57 GMT) la 41 de kilometri sud de Ica, capitala regiunii cu același nume, și la o adâncime de 81 de kilometri, potrivit Institutului de Geofizică din Peru (IGP).
Potrivit media locale, mulți locuitori au părăsit imobilele, centrele comerciale și locuințele și s-au refugiat pe străzi.
”Avem 27 de polițiști răniți, care suferă în principal de contuzii, dar niciunul nu este grav rănit”, a declarat presei ministrul Apărării, Amadeo Flores, care s-a deplasat la Ica pentru a constata pagubele.
O parte din acoperișul unei universități s-a prăbușit, în timp ce alunecările de teren și căderile de pietre au blocat drumurile, potrivit poliției.
”Cutremurul a fost foarte puternic, am ieșit pe stradă împreună cu soția”, a declarat un locuitor la postul de radio RPP.
Seismul a fost resimțit și în capitala Lima, la aproximativ 400 de kilometri distanță de Ica.
O replică cu magnitudinea 4,1 a zguduit aceeași zonă la ora locală 17:18 (22:18 GMT), potrivit IGP.
Peru, situat pe așa-numitul Cerc de Foc al Pacificului, este una dintre țările cele mai expuse la activitatea seismică. În fiecare an, țara este zguduită de cel puțin 400 de cutremure cu o magnitudine mai mare de 4.
Seismul de marți este primul înregistrat de la începutul anului care a depășit magnitudinea 6.


