in ,

Peste 1.400 de absolvenți ai Facultății de Medicină de la UMF ‘Carol Davila’ vor depune miercuri jurământul

Peste 1.400 de absolvenți ai Facultății de Medicină de la UMF ‘Carol Davila’ vor depune miercuri jurământul

Peste 1.400 de absolvenți ai promoției 2020 – 2026 ai Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’ din București vor depune miercuri, pe Arena Națională, Jurământul lui Hipocrate.

Ceremonia începe la ora 14:00.

‘După anii de studiu și formare, o nouă generație ajunge în fața unui moment cu o puternică semnificație profesională și umană. (…) În fața profesorilor, familiilor și colegilor, cei peste 1.400 de absolvenți vor rosti cuvintele unui jurământ care vorbește despre responsabilitate, respect pentru profesie și pentru pacient, integritate și valorile care trebuie să însoțească actul medical’, au informat reprezentanții instituției de învățământ superior.

La ceremonie vor participa Cătălin Cîrstoiu – decanul Facultății de Medicină, Viorel Jinga – rectorul Universității ‘Carol Davila’, Dragoș Vinereanu – președintele Senatului Universității ‘Carol Davila’, Cătălina Poiană – președintele Colegiului Medicilor din România.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Poliția Capitalei: Copil transportat la spital, după ce a căzut de la etajul 2 al imobilului în care locuia

Poliția Capitalei: Copil transportat la spital, după ce a căzut de la etajul 2 al imobilului în care locuia

Explozie în Sectorul 5/ Unul dintre bărbații răniți – intubat și ventilat mecanic, cu arsuri pe 80% din corp

Explozie în Sectorul 5/ Unul dintre bărbații răniți – intubat și ventilat mecanic, cu arsuri pe 80% din corp