in ,

Peste 220 de copii au murit din cauza epidemiei de rujeolă din Bangladesh

Peste 220 de copii au murit din cauza epidemiei de rujeolă din Bangladesh

În Bangladesh au fost înregistrate 227 de decese ale unor copii de la începutul uneia dintre cele mai grave epidemii de rujeolă din ultimele decenii, numărul cazurilor din această țară din Asia de Sud ajungând la aproximativ 35.000, potrivit datelor oficiale publicate miercuri, informează AFP.

Începând din 15 martie, 34.980 de cazuri au fost înregistrate în Bangladesh, în principal în rândul copiilor cu vârste cuprinse între șase luni și cinci ani.

Una dintre cele mai afectate zone este regiunea muntoasă Chittagong din sud-estul țării, unde trăiesc comunități indigene, în apropiere de frontiera cu Myanmar, un stat devastat de un război civil.

Copiii din aceste regiuni rurale sunt frecvent excluși din acoperirea vaccinală, iar anumite familii evită campaniile de vaccinare întrucât se tem de acestea.

”Zona cea mai afectată din Chittagong este Kurukpata, unul dintre cele mai izolate locuri din Bangladesh”, a declarat directorul local al autorităților sanitare, Sheikh Fazle Rabbi, precizând că mai mult de 80 de copii diagnosticați cu rujeolă au primit îngrijiri medicale.

Numărul cazurilor este anormal de mare, potrivit președintelui consiliului local din Kurukpata, Kratpung Mro, iar ”localnicii, în mare parte agricultori (…) nu pot nici măcar să plătească o cursă cu barca sau cu motocicleta pentru a se deplasa la spital”.

Același oficial a cerut Guvernului ”să lanseze o campanie de sensibilizare a publicului și să integreze comunitățile indigene în acoperirea vaccinală”.

Ngangoi Mro, un agricultor de 30 de ani, l-a dus la o clinică pe fiul său în vârstă de doi ani, Rengle, care suferea de febră puternică, tuse și diaree. ”Am parcurs patru kilometri pe jos, apoi am mers cu un vehicul până la spital venind din satul nostru, pentru că fiul meu era foarte slăbit”, a relatat el.

Rujeola este considerată una dintre cele mai contagioase boli, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care estimează la 95.000 numărul deceselor pe care această maladie le provoacă în fiecare an, mai ales în rândul copiilor nevaccinați și cu vârste mai mici de cinci ani.

Rujeola provoacă febră, simptome respiratorii și erupții cutanate, iar în unele cazuri și complicații mai grave, precum pneumonie și inflamarea creierului, care pot provoca sechele grave sau chiar moartea persoanelor infectate.

Autoritățile sanitare din Bangladesh, cu ajutorul UNICEF, OMS și forțelor de ordine, au lansat la începutul lunii aprilie o campanie de vaccinare de urgență pentru a încerca să țină astfel epidemia de rujeolă sub control.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Actorul Cuba Gooding Jr., la șantierul Clinicii de Psihiatrie Pediatrică: Sper să luminez puțin acest proiect

Actorul Cuba Gooding Jr., la șantierul Clinicii de Psihiatrie Pediatrică: Sper să luminez puțin acest proiect

Gimnastică: Doina Melinte, despre cazul Anei-Maria Bărbosu – Dacă ai 3 abateri ești suspendat automat

Gimnastică: Doina Melinte, despre cazul Anei-Maria Bărbosu – Dacă ai 3 abateri ești suspendat automat