in ,

Peste 250 de magazine s-au înscris în campania ‘Black Friday’ 2026, în România (platformă)

Peste 250 de magazine s-au înscris în campania ‘Black Friday’ 2026, în România (platformă)

Peste 250 de magazine s-au înscris în campania reducerilor de ‘Black Friday’ din acest an, dintre care circa o treime (34%) au anunțat că încep promoțiile pe 6 noiembrie, conform datelor centralizate de un site de specialitate.

Astfel, din informațiile platformei BlackFriday.ro, publicate luni, magazinele participante oferă reduceri de până la 90% și campanii desfășurate pe parcursul a 50 de zile, între 19 octombrie și 7 decembrie.

‘Pe 6 noiembrie, ziua de vârf a evenimentului, peste 220 de magazine au campanii de reduceri în același timp, însă numai aproximativ o treime dintre acestea își încep ofertele chiar în această zi. Evenimentul acoperă numeroase segmente de retail, de la electronice și electrocasnice până la vacanțe și servicii, într-un an în care interesul românilor pentru Black Friday atinge un nivel record’, se arată într-un comunicat de presă, transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, amploarea ediției din acest an vine pe fondul dezvoltării comerțului electronic, piață fiind estimată de Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) la 13,5 miliarde de euro în 2026, comparativ cu 12,9 miliarde de euro în 2025.

În paralel, un studiu Mkpr relevă faptul că 70% dintre românii cu vârste între 18 și 55 de ani intenționează să cumpere de Black Friday, față de 62% în 2025, respectiv 57% în 2024.

Analiza de specialitate evidențiază că 84% dintre comercianții monitorizați vor avea campanii active pe 6 noiembrie, însă numai 34% vor începe prima campanie chiar în această zi. Totodată, aproape 52% pornesc reducerile mai devreme, dintre care aproape un sfert încă din octombrie.

De asemenea, peste 95% dintre magazinele care vor avea activă o promoție de Black Friday pe data de 6 noiembrie au programate campanii de reduceri și în ziua următoare, în timp ce aproape o treime extind durata campaniei la peste două săptămâni.

‘Durata medie a unei perioade promoționale de Black Friday 2026 în România este de opt zile. Aceste diferențe contează pentru cumpărători, deoarece reducerile pot fi disponibile în perioade diferite, inclusiv în mai multe valuri în cadrul aceleiași campanii. Cei interesați să urmărească ofertele mai multor magazine au astfel nevoie să cunoască atât datele de început, cât și perioadele în care comercianții continuă sau relansează promoțiile’, notează sursa citată.

Black Friday 2026 aduce oferte într-o gamă extinsă de produse și servicii, dincolo de categoriile care au consacrat inițial evenimentul în România, iar alături de telefoane, laptopuri, televizoare și electrocasnice, comercianții promovează îmbrăcăminte, produse pentru casă și grădină, articole sportive, cosmetice, bijuterii, produse pentru animale și servicii turistice.

În același timp, printre comercianții urmăriți în perioada cu cele mai importante reduceri din an se află și farmacii, magazine de optică, bricolaj, produse pentru animale și furnizori de servicii de telecomunicații.

Analiza statistică a calendarului Black Friday din acest an a fost realizată pe un număr de 268 de magazine, în baza informațiilor disponibile la 31 octombrie 2026. Reducerile maxime menționate sunt cele anunțate de comercianți pentru produse și servicii selectate.

Blackfriday.ro, site-ul oficial al evenimentului în România, realizează una dintre cele mai ample monitorizări ale acestui fenomen de shopping, centralizând și analizând informațiile despre campaniile comercianților și evoluția evenimentului.

Lansată în 2010, platforma a inclus în analiza ediției 2026 un număr de 268 de magazine și oferă o imagine de ansamblu asupra perioadelor de reduceri și a principalelor tendințe.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Vreme rece și ploioasă în București, până spre jumătatea acestei săptămâni (meteorologi)

Vreme rece și ploioasă în București, până spre jumătatea acestei săptămâni (meteorologi)

#Ucraina: Volodimir Zelenski, gata să se întâlnească cu Putin în Turcia

#Ucraina: Volodimir Zelenski, gata să se întâlnească cu Putin în Turcia