„Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Satu Mare, în anul 2024 au fost încadrate în muncă 3.715 persoane, din care: 1.020 şomeri indemnizaţi şi 2.695 neindemnizaţi. Din totalul persoanelor ocupate pana la data de 31 decembrie 2024, 2.090 persoane au vârsta peste 45 de ani, 417 au vârsta între 35 şi 45 de ani, 158 au vârsta între 30 şi 35 de ani, 297 au vârsta între 25-30 de ani, iar 753 sunt tineri sub 25 de ani”, precizează sursa citată.
În funcţie de rezidenţă, 1.685 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 2.030 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe persoane au studii liceale (1.154), gimnaziale (1.021), profesionale (872). Un număr de 286 de persoane sunt cu studii universitare, 294 cu învăţământ primar şi fără studii, iar 88 postliceal.
În anul 2024, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 9.147 persoane.