Un număr de 33 de licee din România vor fi selectate pentru a participa la concursul anual ‘Juvenes Translatores’, care se adresează elevilor în vârstă de 17 ani din toate statele membre ale Uniunii Europene.
Comisia Europeană, prin Direcția Generală Traduceri, lansează ediția 2026-2027 a concursului anual ‘Juvenes Translatores’.
Concursul urmărește să încurajeze învățarea limbilor străine și să le ofere elevilor ocazia de a-și testa competențele de traducere. În fiecare an participă aproximativ 3.000 de elevi din peste 700 de licee din Uniunea Europeană.
‘Pentru România vor fi selectate 33 de licee, numărul fiind stabilit în funcție de numărul de locuri alocate țării în Parlamentul European. Fiecare liceu poate înscrie un număr de până la cinci elevi’, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării.
Calendarul ediției 2026-2027 este următorul:
* 1 septembrie-12 octombrie 2026 – înscrierea școlilor;
* 15 octombrie 2026 – publicarea listei școlilor selectate prin tragere la sorți electronică;
* 26 noiembrie 2026 – desfășurarea online a concursului;
* 11 februarie 2027 – anunțarea câștigătorilor;
* 8-10 aprilie 2027 – ceremonia de premiere și vizita la Bruxelles.


