O pondere de 61,1% din populația rezidentă a României era conectată, în 2025, la sistemele de canalizare, în timp ce la sistemele de canalizare prevăzute cu stații de epurare, procentajul se situa la 60,1%, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS).
Potrivit sursei citate, anul trecut, 11.639.167 de locuitori aveau locuințele conectate la sistemele de canalizare, cu 61.119 de persoane mai mult decât în 2024.
În ceea ce privește epurarea apelor uzate, populația conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu stații de epurare a fost de 11.447.695 de persoane, în creștere cu 88.070 de persoane, de la un an la altul.
La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populației conectată la sistemele de canalizare în totalul populației rezidente s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (97,1%), urmată de regiunea Vest (73,1%) și Centru (72,6%).
De asemenea, gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile de dezvoltare: Nord-Est (41,1%), Sud-Muntenia (42,8%) și Sud-Vest Oltenia (51,3%).
Din totalul populației conectată la sistemele de canalizare, 98,4% beneficiau, în anul 2025, și de servicii de epurare a apelor uzate.
Datele INS evidențiază faptul că diferențele dintre mediul urban și cel rural rămân semnificative. Astfel, în anul 2025, în mediul urban populația conectată la canalizare a fost de 9.751.800 de persoane (99,8% din populația rezidentă urbană a României), iar în mediul rural, de 1.887.367 de persoane care au beneficiat de servicii de canalizare (20,4% din populația rezidentă rurală).


