Izvoare de petrol care ţâşnesc din straturi de roci având peste 10 milioane de ani vechime, în localitatea Beciu, au fost transformate recent într-o atracţie turistică a Geoparcului UNESCO Ţinutul Buzăului, după ce anterior fenomenul natural fusese sesizat autorităţilor ca un accident de mediu.
Pe raza comunei Scorţoasa din judeţul Buzău este întâlnit un fenomen geologic rar atât în România, cât şi la nivel european. Este vorba despre un afloriment natural de petrol aflat în satul Beciu, locul în care în mod spectaculos, petrolul iese la suprafaţă în stare brută.
„Acest fenomen reprezintă mai mult decât o simplă curiozitate naturală. Este o dovadă vie a bogăţiei geologice a Subcarpaţilor de Curbură, un patrimoniu natural ce merită protejat, studiat şi pus în valoare în mod responsabil. Aflorimentul de petrol de la Beciu este parte a identităţii noastre locale, o moştenire a naturii pe care o transmitem generaţiilor viitoare. Primăria Scorţoasa, în parteneriat cu specialişti în protecţia mediului şi în geologie din cadrul Geoparcului UNESCO Ţinutul Buzăului, urmăreşte îndeaproape evoluţia fenomenului, asigurându-se că acesta nu prezintă riscuri pentru comunitate. În acelaşi timp, dorim să integrăm acest obiectiv într-un proiect mai amplu de promovare a turismului geologic şi ecologic în zonă, alături de atracţii precum vulcanii noroioşi de la Beciu, Pâclele Mari şi Pâclele Mici, Focul Viu sau Trovanţii din Ulmet”, informează Primăria Scorţoasa, potrivit Agerpres.
Potrivit autorităţilor locale, izvoarele de petrol au generat iniţial îngrijorări, specialiştii fiind sesizaţi de posibilitatea unui accident de mediu în zonă, ţinând cont de istoricul comunei strâns legat de exploatarea ţiţeiului. Ulterior, în urma unor cercetări, s-a dovedit că petrolul a ieşit la suprafaţă în urma unui fenomen natural.
„Amenajarea izvoarelor de petrol s-a realizat cu îndrumarea Asociaţiei Ţinutul Buzăului, iniţial în urma unor să spunem reclamaţii ca fiind un accident de mediu dar care s-a dovedit în urma unor cercetări ale specialiştilor OMV Petrom şi ai Gărzii de Mediu că de fapt este un fenomen natural, un afloriment care se manifestă din cele mai vechi timpuri şi care consider că trebuia pus în valoare. Aici era locul în care cetăţenii veneau, îşi făceau mici săpături unde se acumula petrol şi de-a lungul timpului îl foloseau pentru aprins focul, pentru tratarea rănilor animalelor. Petrolul a ajuns singur la suprafaţa solului, ajutat de gazele naturale, este un fenomen similar cu cel de la Vulcanii Noroioşi doar că acolo întâlneşte apă şi argilă nisipoasă, aici este petrolul pe care gazele naturale îl scot la suprafaţa pământului. Fără a strica specificul zonei, am încercat uşoare amenajări astfel încât turiştii să poată să ajungă uşor, să se bucure de frumuseţile zonei. Fenomenul are loc pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp. Turiştii care ajung aici, ţinând cont că este un loc inflamabil trebuie să fie atenţi”, a declarat primarul comunei Scorţoasa, Vasile Săcuiu.
Zona Scorţoasa – cu precădere localitatea Beciu – are un lung istoric legat de extragere ţiţeiului. Comuna nu dispune la acest moment de reţea de apă şi canalizare, în schimb localnicii îşi sapă fântâni la adâncimi destul de mici pentru a nu da de petrol.
„În zona Geoparcului Ţinutul Buzăului, mai ales în partea de sud unde avem comunele Berca, Scorţoasa, Beceni au fost întotdeauna rezerve de petrol. În perioada medievală oamenii le scoteau de acolo. Petrolul sub presiune ajungea la suprafaţă, pământul mustea iar oameni săpau nişte gropi pentru a se acumula în ele. De acolo luau cu găleata şi ungeau osiile, se folosea pentru răni, pentru arsuri, se iluminau mănăstirile cu păcură. Am avut unele dintre cele mai mari exploatări din România, cel puţin la Beciu unde au apărut acum izvoarele de petrol. Săptămâna trecută am construit o potecă de piatră, avem şi un pod de lemn, panourile care spun povestea exploatării petrolului în zonă, avem un nou obiectiv care arată foarte bine şi care se poate vizita în cadrul unui circuit de o zi, când te duci la Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mici la Pâclele Mari unde este cel mai înalt vulcan noroios din Europa, apoi pe drum vezi izvoarele de petrol şi fierbătorile de la Beciu. La Vulcani nu trebuie să aprindem foc pentru că există gaz metan, la izvoare arde”, a precizat pentru AGERPRES, Răzvan-Gabriel Popa, managerul Geoparcului UNESCO „Ţinutul Buzăului”.
Specialiştii recomandă turiştilor să viziteze izvoarele de petrol după-amiaza, atunci când reflectă diverse culori, dar totodată să ţină cont că nu au voie să aprindă nicio sursă de foc, pentru a evita producerea unui accident.
„Este un fenomen total natural, sunt în continuare zăcăminte de petrol care în timp se acumulează şi apoi ies la suprafaţă. Pentru noi este o sursă turistică, în câte zone poţi să vezi izvoare de petrol, este ceva inedit şi am spus să îl punem în valoare. Petrolul în sine este ca un macerat al pământului, se acumulează în materie organică pe fundul mării, în special din plancton, este acoperit sub sedimente, în mediu fără oxigen, încet se transformă în petrol sau în gaz, depinde de adâncime sau de temperatură. Gazul vine la adâncime mai mare, petrolul la adâncime mai mică şi durează milioane de ani să se formeze. Rocile în care se regăsesc rezervele acestea să spunem au în jur de 10 milioane de ani în linii mari, este un lichid vechi care s-a format în milioane de ani. Există şi în zona Colţi dar aceste de la Beciu sunt cele mai spectaculoase. Cel mai bun moment de a le vizita este la prânz pentru că atunci când bate soarele se văd diverse nuanţe de roşu, albastru, verde”, subliniază Răzvan Popa.
De altfel, judeţul Buzău este recunoscut pentru industria petrolieră. Astăzi monument istoric, Mina de Petrol de la Sărata-Monteoru este cea mai veche exploatare petrolieră din judeţul (a doua jumătate a secolului al XIX-lea) şi o raritate în Europa şi în lume, cu puţuri săpate la adâncimi de 240 – 320 metri şi sistem de exploatare a zăcămintelor petrolifere cu metode miniere. În 1923 încă se extrăgea petrol prin puţuri, iar din 1925 prin galerii, metodă utilizată şi astăzi. Din 1931, din aceste galerii s-au forat sonde orizontale. Ţiţeiul se scurgea în galerii către puţul principal de unde, cu o pompă, era împins către suprafaţă.
