in ,

Petrolul s-a scumpit cu peste 5% luni, după suspendarea negocierilor dintre SUA şi Iran şi temerile privind blocarea Strâmtorii Ormuz

Petrolul s-a scumpit cu peste 5% luni, după suspendarea negocierilor dintre SUA şi Iran şi temerile privind blocarea Strâmtorii Ormuz

Cotaţiile petrolului au crescut puternic luni, pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, după ce agenţia iraniană Tasnim a relatat că Teheranul a suspendat negocierile indirecte cu Statele Unite şi analizează, împreună cu aliaţii săi, blocarea completă a Strâmtorii Ormuz şi adoptarea unor măsuri similare în alte rute maritime importante, transmite Reuters.

Luni, la ora 22:00, petrolul Brent era cotat la 95,34 dolari pe baril, în creştere cu 4,22 dolari sau 4,63%, în timp ce petrolul american WTI se tranzacţiona la 92,57 dolari pe baril, în urcare cu 5,21 dolari sau 5,96%.

Creşterea a venit după schimburi recente de atacuri între Iran şi Statele Unite, precum şi după decizia Israelului de a extinde operaţiunile militare în Liban împotriva grupării Hezbollah, susţinută de Teheran.

Televiziunea de stat iraniană a avertizat că armistiţiul convenit la începutul lunii aprilie între Iran şi SUA ar putea înceta dacă Israelul continuă atacurile asupra Hezbollah. Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, a declarat că lipsa de încredere, poziţiile contradictorii ale Washingtonului şi operaţiunile israeliene din Liban întârzie procesul diplomatic.

Analiştii avertizează că prelungirea conflictului riscă să reducă stocurile comerciale de petrol şi să provoace noi creşteri de preţuri. Strâmtoarea Ormuz, prin care trece aproximativ o cincime din comerţul mondial cu petrol şi gaze naturale lichefiate, rămâne practic paralizată, iar informaţiile privind amplasarea de mine maritime în zonă sporesc incertitudinea.

Companiile de transport maritim au transmis că orice acord de pace va trebui să includă garanţii clare privind libertatea de navigaţie pentru ca traficul comercial să revină la normal.

Pe de altă parte, datele economice slabe din China continuă să alimenteze îngrijorările privind cererea globală de petrol. Goldman Sachs a avertizat că cererea redusă din China şi Europa reprezintă un risc important pentru preţurile petrolului în a doua parte a anului, deşi eventualele perturbări suplimentare ale aprovizionării din Orientul Mijlociu ar putea împinge cotaţiile şi mai sus.

În paralel, Rusia analizează măsuri pentru protejarea pieţei interne de combustibili, inclusiv creşterea importurilor din Belarus şi posibilitatea introducerii unei interdicţii temporare asupra exporturilor de benzină. Kazahstanul a anunţat între timp că şi-a restabilit producţia de petrol la nivelurile anterioare după problemele apărute la zăcământul Tengiz, cel mai mare din ţară.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Trump anunţă că Israelul şi Hezbollahul i-au promis să nu se mai atace şi că negocierile cu Iranul continuă

Trump anunţă că Israelul şi Hezbollahul i-au promis să nu se mai atace şi că negocierile cu Iranul continuă

Miruţă: Haideţi să mai demontăm un alt fake news, cum că Ministerul Apărării nu a vrut să cumpere blindatele Piranha sau că ar fi schimbat criteriile: A fost primită o ofertă cu un preţ de aproximativ 2,5 ori mai mare decât cel plătit în martie 2026

Miruţă: Haideţi să mai demontăm un alt fake news, cum că Ministerul Apărării nu a vrut să cumpere blindatele Piranha sau că ar fi schimbat criteriile: A fost primită o ofertă cu un preţ de aproximativ 2,5 ori mai mare decât cel plătit în martie 2026