Piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România a ajuns la o valoare estimată de 2,3 miliarde de euro în trimestrul al treilea din 2026, de 2,2 ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care numărul tranzacțiilor anunțate a crescut cu 52%, la 93, potrivit unui raport PwC România.
Creșterea valorii pieței a fost influențată semnificativ de preluarea Electronic Arts de către consorțiul format din Public Investment Fund (PIF), Silver Lake și Affinity Partners, valoarea aferentă operațiunilor din România fiind estimată la peste 650 de milioane de euro.
Fără această tranzacție, valoarea medie a unei tranzacții a fost de aproximativ 16 milioane de euro, nivel comparabil cu cel din trimestrul al treilea din 2025.
Tot fără tranzacția Electronic Arts, sectorul Produselor Industriale și Serviciilor a avut cea mai mare contribuție la valoarea pieței, cu aproximativ 463 milioane de euro, respectiv circa 32% din valoarea tranzacțiilor anunțate în trimestrul al treilea. Pe locul următor s-a situat sectorul Energiei, cu aproximativ 232 milioane de euro, reprezentând circa 16%.
‘Piața de tranzacții din trimestrul al treilea al anului 2026, atât din perspectiva valorii, cât și a numărului de tranzacții, indică menținerea unui interes susținut al investitorilor pentru business-urile românești, indiferent dacă acestea au fost tranzacții de sine stătătoare, sau parte din tranzacții ce includ operațiuni în mai multe teritorii. Primele rezultate pozitive ale pachetului de consolidare fiscală, comunicate în acest trimestru, menținerea ratingului de țară la nivel ‘investment grade’ de către agențiile de rating și perspectivele de aderare la OECD au creat premisele continuării unei activități intense în piața tranzacțiilor, unde oportunitățile de consolidare sunt valorificate în principal de investitori strategici, prezenți deja în piața locală’, a declarat George Ureche, partener Tranzacții PwC România, citat în comunicat.
Printre cele mai importante tranzacții anunțate în trimestrul al treilea, cu valori estimate de peste 90 de milioane de euro, s-au numărat achiziția proiectului eolian Urleasca, cu o capacitate de 77 MW, de către Scatec ASA, achiziția diviziei FORVIA Interiors de către Apollo Global Management și achiziția Zabka Group, inclusiv a operațiunilor Froo din România, de către Alimentation Couche-Tard.
Alte tranzacții relevante au fost achiziția International Personal Finance (IPF), ale cărei operațiuni locale sunt reprezentate de Provident Financial România, de către BasePoint Capital, precum și achiziția ContiTech, divizia de produse industriale din cauciuc și mase plastice a grupului Continental, de către o filială a Lone Star Funds.
Doar 11 dintre cele 93 de tranzacții au depășit pragul de 40 de milioane de euro, piața locală rămânând astfel dominată numeric de tranzacții de dimensiuni mici.
Din perspectiva companiilor-țintă, 1,6 miliarde de euro din valoarea totală a pieței a fost generată de tranzacții la nivelul unor grupuri europene sau internaționale cu operațiuni în România, și nu de achiziții directe ale unor companii locale independente.
‘Stabilitatea politică, continuarea scăderii deficitului bugetar și confirmarea stabilizării/scăderii inflației, sunt în continuare factori determinanți pentru interesul investitorilor și pentru evaluările business-urilor locale, în condițiile în care mare parte din riscurile identificate și capturate într-o tranzacție sunt riscuri extrinseci, provenite din zona macroeconomică sau de piață/sector’, a spus Marina Pavel, director M&A, PwC România.
Investitorii strategici au continuat să domine segmentul cumpărătorilor, cu 65 de tranzacții, în timp ce investitorii financiari au fost implicați în 28 de tranzacții. Numărul tranzacțiilor realizate de investitori financiari a fost cu aproximativ 14% mai ridicat față de aceeași perioadă a anului precedent.
În funcție de proveniența investitorilor, 35 de tranzacții au fost realizate de investitori locali, reprezentând aproximativ 38% din numărul total, comparativ cu o pondere de circa 41% în trimestrul al treilea din 2025.
Raportul arată, totodată, că la finalul trimestrului s-a înregistrat o pondere mai ridicată a tranzacțiilor aflate încă în etapa de semnare, comparativ cu cele deja închise. Potrivit PwC, situația indică atât o durată mai mare pentru obținerea aprobărilor din partea autorităților și îndeplinirea condițiilor precedente, cât și o activitate investițională mai intensă la final de trimestru.


