Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) solicită Ministerului Muncii și Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) reconfigurarea tehnică și repunerea în funcțiune a platformei WorkinRomania, astfel încât să fie permisă depunerea și procesarea cererilor pentru toate profesiile din Clasificarea Ocupațiilor din România (COR).
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, organizația patronală ‘denunță public un act de dezinformare instituțională fără precedent’.
‘După ce PIFM a obținut în instanță suspendarea unui ordin ministerial nelegal, Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) și Ministerul Muncii au ales să își blocheze propria platformă guvernamentală – WorkinRomania.gov.ro, instrument oficial al statului român pentru înregistrarea, autorizarea și depunerea cererilor unice pentru vizele de tip D/AM1 și D/AM2, precum și schimbările de angajator, inclusiv lipsirea de efecte a amnistiei date prin OUG nr. 32/2026 – și să construiască, prin propria comunicare publică, o narativă în care patronatul care a câștigat procesul apare drept cauza blocajului pe care autoritățile însele l-au provocat’, se menționează în comunicat.
Conform sursei citate, menționarea expresă a denumirii patronatului în mesajul de întâmpinare al platformei WorkinRomania.gov.ro creează impresia eronată că demersul PIFM ar fi generat oprirea activității administrative.
‘O astfel de abordare riscă să inducă în eroare angajatorii și să genereze o abordare de victimizare instituțională, abătând atenția de la obligația legală a autorităților de a asigura funcționarea neîntreruptă a serviciului public. Este o nouă și nejustificată presiune asupra mediului de afaceri, de data aceasta exercitată prin dezactivarea deliberată a unui serviciu public esențial’, notează organizația.
Totodată, PIFM dorește ca mediul de afaceri și opinia publică să fie corect informate și își exprimă dorința de a sprijini aplicarea corectă și predictibilă a cadrului normativ.
Potrivit patronatului, Ordinul MMFTSS nr. 1073/2026 a reprezentat un act administrativ secundar de punere în aplicare, care introducea o selecție restrictivă a profesiilor.
‘Prin Hotărârea Curții de Apel București din data de 11 septembrie 2026 (Dosar 5633/2/2026), executarea acestui ordin a fost suspendată temporar. În dreptul administrativ, suspendarea unui act secundar cu caracter restrictiv are ca efect juridic îndepărtarea provizorie a barierei introduse de acesta și nu blocarea întregului cadru legal’, se mai precizează în comunicat.
Prin urmare, în absența temporară a Listei Ocupațiilor Deficitare, procesul de recrutare revine la regimul de drept comun, permițând angajatorilor să deruleze procedurile pentru orice ocupație din Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) pe baza procedurii generale de testare a pieței muncii (eliberarea adeverinței ANOFM), notează organizația.
‘Suspendarea unui ordin secundar nu poate fi interpretată ca o interdicție totală privind derularea de către angajatorii români a unor activități economice legitime, recunoscute și protejate de lege. (…) Pe parcursul ultimului an, patronatul a pus în mod constant la dispoziția Ministerului Muncii, Inspectoratului General pentru Imigrări date concrete și analize din teren referitoare la dinamica pieței muncii, avertizând constant și cu mult timp înainte asupra riscului de blocaj economic și asupra derapajelor de la normele constituționale și de la principiile statului de drept, riscuri care s-au confirmat întocmai’, se mai arată în document.
Potrivit organizației, adresarea către instanța de judecată a reprezentat un demers legitim de protejare a mediului economic, iar pronunțarea soluției de suspendare confirmă existența unor îndoieli serioase privind legalitatea și fundamentarea Ordinului nr. 1073/2026.
‘Apariția acestei situații juridice nu reprezintă o culpă a mediului de afaceri, ci este consecința elaborării unui act administrativ ale cărui efecte au fost considerate îndoielnice de către instanță. Într-un stat de drept, hotărârile judecătorești executorii de drept și actele normative de rang superior trebuie aplicate cu bună-credință. Subliniem că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 32/2026 este pe deplin în vigoare. Suspendarea actului administrativ subsecvent nu anulează ordonanța de urgență și nu justifică sistarea de la procesarea cererilor depuse de operatorii economici’, susțin reprezentanții PIFM.
Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă își reiterează deschiderea pentru un dialog instituțional constructiv, transparent și profesionist cu Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General pentru Imigrări, în vederea identificării unor soluții pentru piața muncii din România.
Totodată, PIFM susține că neprocesarea dosarelor generează pagube materiale substanțiale și imediate pentru companiile din construcții, agricultură, industrie și HORECA, constând în sistarea lucrărilor, penalități contractuale și pierderi de investiții.
Întârzierea sau refuzul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu stabilite prin lege pot îmbrăca forma refuzului nejustificat (art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004), explică reprezentanții patronatului.
‘Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) solicită oficial Ministerului Muncii și Inspectoratului General pentru Imigrări să dispună de îndată reconfigurarea tehnică și repunerea în funcțiune a platformei WorkinRomania.gov.ro, permițând depunerea și procesarea cererilor pentru toate profesiile din Clasificarea Ocupațiilor din România (COR), în acord cu hotărârea instanței de judecată. În cazul în care blocajul tehnic va persista, PIFM va fi pus în situația de a apela la toate pârghiile legale disponibile, pentru protejarea drepturilor legitime ale angajatorilor din România’, se mai arată în document.


