România va rata jalonul din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) referitor la legea salarizării în lipsa unui acord politic asupra proiectului, responsabilitatea revenind partidelor care nu îl susțin, a declarat marți ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru.
‘În lipsa unui acord, România va rata acest jalon și este responsabilitatea directă a partidelor care nu susțin acest proiect (proiectul noii legi a salarizării din sistemul public n.r.). În acest moment partidele sunt împărțite, două o susțin, două au rezerve sau încă nu și-au exprimat poziția finală. Vom avea astăzi un deznodământ pe acest subiect. Eu sper, în continuare, că responsabilitatea va prima și că interesul României va fi mai important’, a precizat Pîslaru.
Ministrul interimar al Muncii a precizat că întâlnirea programată marți la Palatul Cotroceni este decisivă pentru soarta proiectului.
‘Acordul politic, într-adevăr, avea această prevedere: dacă nu susțin toate partidele proiectul, nu va fi depus în Parlament. Deciziile, până acum, au fost consecvente cu acel acord. Deci, în acest moment, chiar dacă preferința mea personală ar fi ca să se vadă foarte clar într-un vot cine susține și cine nu susține, pot să înțeleg că există oameni și partide de onoare care respectă acordurile spre deosebire de altele care le încalcă’, a afirmat Dragoș Pîslaru.
El a susținut că actuala versiune a proiectului îndeplinește cerințele aferente jalonului din PNRR și că acesta ‘poate fi compatibilizat cu ultimele solicitări ale Comisiei Europene’.
‘În acest moment, versiunea pe care partidele o au pe masă, cu niște discuții care nu sunt foarte complicate cu Comisia Europeană, îndeplinește jalonul, deci nu este o problemă legată de asigurarea compatibilității cu jalonul din PNRR. Discutăm de un proiect care are sub 12 miliarde de lei și care, într-adevăr, poate fi ușor compatibilizat cu ultimele cerințe ale Comisiei’, a precizat ministrul interimar al Muncii.
Pîslaru a criticat, totodată, poziția confederațiilor sindicale față de proiectul legii salarizării, susținând că opoziția acestora față de adoptarea actului normativ reprezintă ‘o greșeală fundamentală’.
‘Astăzi este ceasul al 12-lea. Confederațiile sindicale se opun unei legi care ar aduce creșteri la aproape 80% în sectorul public și nu o să mai aibă această ocazie pe lângă faptul că vom genera direct o pierdere de 770 de milioane de euro legate de PNRR. Comportamentul sindicatelor legat de dialogul social îl înțeleg. Legat de a protesta împotriva adoptării acestei legi, încă din fazele anterioare, când nici măcar nu aveam un proiect, fără să existe vreo înțelegere de unde ar fi putut fi scoși banii adițional, reprezintă o greșeală fundamentală și o eroare de reprezentare a multor oameni, 1,2 milioane de oameni din administrația publică’, a afirmat acesta.
Ministrul a adăugat că va fi ‘foarte ferm’ în privința acestui subiect și a remarcat faptul că protestul sindicatelor are loc în aceeași zi cu discuțiile decisive privind legea salarizării.
‘O să fiu foarte ferm pe acest subiect. Coincidența acestui protest în ziua în care discutăm de legea salarizării reprezintă o mișcare care nu neapărat spun că este direct legată, dar care nu poate fi întâmplătoare, în condițiile în care nu există un element de iminență’, a mai spus Pîslaru.
Mai multe federații sindicale au protestat, marți, între orele 11:00 și 13:00, în fața Ministerului Muncii, solicitând creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027 și deblocarea negocierilor colective la nivel sectorial și național.


