in ,

Pistol: Stadiul lucrărilor la drumul expres Brăila – Galați a depășit 97%

Pistol: Stadiul lucrărilor la drumul expres Brăila – Galați a depășit 97%

Stadiul fizic al lucrărilor la drumul expres Brăila – Galați (DEx6) a depășit 97%, iar circulația pe noul drum de mare viteză trebuie deschisă până la finalul anului 2026, a anunțat, sâmbătă, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

‘Drumul expres Brăila – Galați (DEx6): a fost ridicat și poziționat încă un segment al tablierului podului peste râul Siret! Pentru această operațiune, care a durat 3 ore, constructorul român (UMB) a folosit o macara de mare capacitate (700 de tone). Au fost finalizate și lucrările de montare a hobanelor pentru faza 6 și au fost dezafectate fundațiile provizorii de la tablier (piloneți), folosite în etapa de montare a tablierului anterior. Stadiul fizic al lucrărilor a depășit 97%, iar podul peste Siret este ultimul obiectiv din șantier care a rămas de finalizat. Circulația pe noul drum expres Brăila – Galați trebuie deschisă până la finalul acestui an (2026)’, a scris Cristian Pistol pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, contractul pentru construcția acestui drum de mare viteză (10,76 km), în valoare de 449,42 milioane lei (fără TVA), este finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

‘DEx6 este un nou drum modern, care contribuie direct la dezvoltarea economică a regiunilor istorice Moldova și Muntenia, iar, prin extensie, la creșterea oportunităților de dezvoltare ale Dobrogei’ a mai afirmat Cristian Pistol.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Caraș-Severin: Pompierii se luptă pe două fronturi cu incendiul de vegetație din Berzasca și Sichevița

Caraș-Severin: Pompierii se luptă pe două fronturi cu incendiul de vegetație din Berzasca și Sichevița