Federația Română de Șah, în calitate de beneficiar, anunță lansarea proiectului „Competențe și Educație Superioară prin Șah – C.E.S.S.”, cod SMIS 341645, cofinanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021–2027 (PoCIDIF) – un demers dedicat dezvoltării educației prin șah și modernizării ecosistemului digital din domeniu.
Proiectul C.E.S.S. urmărește creșterea accesului la resurse educaționale moderne, sprijinirea cadrelor didactice și a practicanților de șah, precum și consolidarea unui sistem digital integrat, adaptat nevoilor actuale.
Contractul de finanțare nerambursabilă a fost semnat în data de 25 iunie 2025, între Federația Română de Șah și Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OIPSI), din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), în numele și pentru Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Valoarea totală eligibilă a proiectului, inclusiv TVA, este de 22.528.195,00 lei, din care:
- 16.884.724,23 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR);
- 5.643.470,77 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din bugetul național.
Perioada de implementare a proiectului este 25.06.2025 – 30.06.2028.
Obiectivul proiectului
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă digitalizarea și îmbunătățirea semnificativă a serviciilor publice furnizate de Federația Română de Șah, prin implementarea unui sistem informatic integrat care să sprijine activitățile principale de:
- afiliere și avizare;
- organizare a competițiilor șahiste;
- supraveghere și control a activității cluburilor;
- promovare a domeniului și educare prin șah;
- integrarea, fluidizarea și automatizarea proceselor interne de lucru.
Beneficii așteptate
Prin implementarea proiectului C.E.S.S., Federația Română de Șah va putea oferi servicii publice moderne, rapide și accesibile pentru:
- copii și tineri care practică șahul;
- profesori și instructori;
- cluburi sportive și structuri afiliate;
- arbitri și organizatori de competiții;
- comunitatea șahistă din România.
Totodată, proiectul va contribui la creșterea accesului la educație prin șah și la consolidarea transformării digitale a federației.
„Acest proiect face parte din viziunea pe termen lung a Federației Române de Șah de a digitaliza serviciile publice pe care le oferim, ca metodă principală de a ajunge la cât mai mulți oameni și a le dezvolta competențele în șah.”, a transmis domnul Vlad Ardeleanu, Președintele Federației Române de Șah.
Rezultate vizate de proiect:
- digitalizarea și îmbunătățirea semnificativă a serviciilor publice furnizate de Federația Română de Șah;
- implementarea la nivelul instituției a unui sistem informatic integrat care să sprijine activitățile principale de afiliere/avizare, organizare a competițiilor șahiste, de supraveghere și control a activității cluburilor;
- promovarea domeniului și educarea prin șah;
- integrarea, fluidizarea și automatizarea proceselor și fluxurilor interne de lucru și a funcțiilor de business ale instituției.
Date de contact:
Mai multe detalii despre proiect pot fi solicitate Federației Române de Șah, la:
- Adresa: Strada Vasile Conta, nr. 16, sector 2, București, 020954
- Email: [email protected]
- Telefon/Fax: 021.317.47.01/021.317.47.02
- Web: https://frsah.ro/digitalizare/



