Platforma Civică „Împreună pentru Centura Verde” transmite o scrisoare deschisă premierului Marcel Ciolacu în vederea deblocării, în Parlament, a Codului silvic.
În documentul semnat de fondatorul platformei, conservaţionistul Alex Găvan, se arată că în cazul în care proiectul va fi adoptat după alegeri, creşte „exponenţial” riscul unor amendamente „toxice”, iar parlamentarii nu vor mai resimţi aceeaşi presiune în vederea adoptării Codului silvic în forma actuală.
„Nu mai există absolut niciun motiv de bună credinţă, dar absolut niciunul, pentru ca cele două Comisii raportoare restante cu Codul silvic, cea pentru agricultură şi cea juridică, să mai tărăgăneze includerea pe ordinea de zi a acestui subiect atât de important pentru pădurile României şi societatea noastră. Ba dimpotrivă. Reprezintă o urgenţă în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că există tot interesul celor care sunt împotriva reformelor din sistemul silvic, nu doar să se amâne votul în plenul Camerei Deputaţilor până după alegeri, dar să se şi retragă legea din Parlament, aşa cum au cerut-o săptămâna trecută în Comisia pentru mediu. Asta deşi au fost nenumărate dezbateri pe acest subiect şi vocile tuturor au fost ascultate”, se precizează în scrisoarea deschisă.
Conform aceleiaşi surse, raportul comisiilor de specialitate trebuia întocmit încă din 25 mai. Totodată, Codul silvic reprezintă unul dintre jaloanele PNRR.
„După alegeri, presiunea pe parlamentari scade, iar potenţialul pentru amendamente toxice creşte exponenţial. Experienţa de până acum arată că s-a întâmplat asta cu nenumărate alte legi. Raportul către plenul Camerei Deputaţilor trebuia întocmit încă din 25 mai, dată limită. Suntem în 11 noiembrie, jumătate de an mai târziu şi acest lucru încă nu s-a întâmplat. Comisiile pentru agricultură şi juridică au obligaţia morală să nu mai amâne (oare în interesul cui se întâmplă?) şi să îşi facă treaba pentru care sunt plătiţi din banii noştri, ai tuturor. Asta ca să nu pierdem şi alţi bani, mult mai mulţi şi mai importanţi, cei europeni, din PNRR. Jalonul legat de Codul silvic a fost depăşit încă din vară, iar virarea în conturile ţării a tranşei numărul patru depinde de îndeplinirea acestuia”, susţine Alex Găvan.
El subliniază că proiectul Codului silvic se află în procedură de urgenţă încă din primăvară şi că Parlamentul, „prin inacţiunea sa, duce în derizoriu noţiunea de ‘procedură de urgenţă’ şi devine astfel complice la o gaură potenţială de sute de milioane” de euro.
„Sute de milioane de euro de care depind reforme benefice pentru noi toţi. În numele Platformei Civice ‘Împreună pentru Centura Verde’, demers apolitic ce reuneşte sub umbrela sa peste 150 de organizaţii neguvernamentale, grupuri civice şi persoane publice din toată România, prin prisma prerogativelor politice şi executive pe care le aveţi şi buna credinţă de care ştiu că daţi dovadă, vă rog să deblocaţi, neîntârziat, această situaţie profund nebenefică pentru interesele legitime ale cetăţenilor ţării noastre, prin convocarea, de urgenţă, a celor două comisii, dezbaterea, votul şi întocmirea raportului comun, precum şi adoptarea noului Cod silvic de către Camera Deputaţilor înainte de alegeri”, se mai arată în scrisoarea deschisă. AGERPRES/(AS – autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)