Plopul declarat monument al naturii prăbuşit la Iaşi în timpul unei furtuni va fi folosit de sculptori. Creaţiile vor fi instalate chiar în zona în care s-a prăbuşit copacul

#image_title

Unul dintre plopii din Iaşi care s-a prăbuşit în urmă cu două săptămâni, în urma unei furtuni violente, va fi utilizat de artişti în cadrul unei tabere de sculptură, iar operele de artă realizate vor fi instalate în zona în care s-a prăbuşit copacul.

Plopul doborât de vânt era declarat monument al naturii, fiind sursă de inspiraţie pentru Mihai Eminescu, când a scris poezia ”Pe lângă plopii fără soţ”.

 
Edilul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat, miercuri, că a luat legătura cu societatea Servicii Publice SA din cadrul Primăriei şi că a decis ca lemnul de la acel plop să fie pus sub conservare.

 
”Vom face apoi o tabără de sculptură la Iaşi şi vom pune lemnul la dispoziţia artiştilor, pentru a sculpta ceva din creaţia lui Eminescu. Acele opere de artă le vom instala pe strada Plopii fără Soţ, unde s-a prăbuşit copacul. Arborii sunt ca oamenii. Se nasc, se dezvoltă, se maturizează, apoi mor”, a afirmat primarul Mihai Chirica.
 
În 11 iunie, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină, în municipiul Iaşi, pe strada Plopii fără Soţ, unde un plop de mari dimensiuni, declarat monument al naturii, s-a prăbuşit pe spaţiul public din cauza unei furtuni, afectând un gard perimetral şi reţeaua de electricitate.

ANRE majorează uşor tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale de la 1 iulie

UPDATE – Constanţa: Planul Roşu de Intervenţie, activat după ce un autocar s-a răsturnat, după un accident în care a fost implicat şi un autoturism/ În autocar se aflau aproape 60 de ucraineni/ Şapte persoane, monitorizate; două, duse la spital – FOTO, VI