Primăria Municipiului Bucureşti anunţă, marţi, după adoptarea bugetului Capitalei, care sunt marile proiecte de investiţii. Potrivit autorităţilor locale, 2,7 miliarde de lei sunt anul acesta la dispoziţia acestora pentru dezvoltarea Capitalei, sumă care le permite continuarea „în forţă” a proiectelor începute, dar şi începerea unor investiţii noi. Aceeaşi sursă menţionează că mai mult de jumătate din această sumă reprezintă fonduri europene.
“Bugetul Capitalei a fost adoptat azi (n. red. – marţi). Ceea ce ne permite să continuăm în forţă proiectele începute, dar şi să începem investiţii noi, iniţiate de primarul general Ciprian Ciucu. 2,7 miliarde de lei avem anul acesta pentru dezvoltarea Capitalei. Din această sumă, mai bine de jumătate (1,5 miliarde de lei) sunt atraşi din fonduri europene”, precizează, marţi, Primăria Municipiului Bucureşti într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.

Sursa citată dă şi câteva exemple: modernizarea sistemului de termoficare: peste 1 miliard lei; modernizarea sistemului de iluminat al Capitalei: aproape 120 de milioane lei; reabilitarea a 50 de kilometri de şină de tramvai: aproape 1 miliard lei; transportul public primeşte 85 milioane lei pentru înnoirea parcului auto STB şi 44,8 milioane lei pentru modernizarea a trei depouri; prelungirea Ghencea: aproape 130 milioane lei; modernizarea Cartierului Henri Coandă: 53 milioane lei; supralărgirea Bulevardului Dimitrie Pompeiu: 76 milioane lei; reparaţii la Pasajul Basarab: 20 de milioane lei; extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă – canal din zonele Ghidigeni, Olteniţei, Cheile Turzii, Henri Coandă: 85,3 milioane lei.

De asemenea, pentru reconstruirea Podului Calicilor şi amenajarea malurilor Dâmboviţei, în zona Unirii-Izvor, sunt alocate 77 milioane lei, pentru revizuirea Planului Urbanistic General: 23,4 milioane lei.

Podul Calicilor randare
PMB mai alocă bani anul acesta pentru punerea în siguranţă a blocului din Rahova, restaurarea Palatului Voievodal Curtea Veche, modernizarea Parcului Izvor, concursuri de soluţii pentru proiecte mari de regenerare urbană şi amenajarea de încă 13 kilometri de piste de biciclete.

“Prin instituţiile subordonate continuăm investiţiile la consolidarea clădirilor cu risc seismic: peste 198 milioane lei; la pasajele Bucur Obor, Lujerului, Victoriei şi Podul Băneasa: 15,5 milioane de lei, pentru proiectare; pentru punerea în siguranţă a malurilor Lacului Herăstrău: 15 milioane lei; pentru regenerare urbană în zona centrală: 1,2 milioane lei; modernizare şi reparaţii la străzi şi trotuare: 135,8 milioane lei; suprailuminarea trecerilor de pietoni: 1 milion lei şi semaforizarea intersecţiilor: 10,7 milioane lei”, mai arată sursa citată.




