in ,

PNL: Moțiunea PSD-AUR e dorința conducerii PSD, nu voința românilor; PSD a ales să îngroașe obrazul

PNL: Moțiunea PSD-AUR e dorința conducerii PSD, nu voința românilor; PSD a ales să îngroașe obrazul

Partidul Național Liberal a reacționat miercuri, după citirea în Parlament a moțiunii de cenzură depuse de PSD și AUR, afirmând că demersul nu reflectă voința românilor, ci doar dorința conducerii PSD. Liberalii susțin că social-democrații apără un sistem respins deja de electorat.

‘Moțiunea PSD-AUR ‘Stingem Lumina’ e dorința conducerii PSD, nu voința românilor. Românii nu vor înapoi la sistemul de privilegii și clientelism politic. Vor reforme reale, instituții curate și un guvern care lucrează pentru ei – nu pentru baronii de partid’, au transmis liberalii într-o postare pe pagina de Facebook a partidului.

PNL acuză PSD că ‘a ales să îngroașe obrazul și să apere un sistem pe care românii l-au sancționat deja la vot’.

‘Vreți să știți exact ce vor românii? Deblocați-i pe rețelele de socializare. Sorin Grindeanu, Olguța Vasilescu, Claudiu Manda, dați-le voie să vă scrie în comentarii ce doresc. Ascultați-i – dacă mai aveți curajul să o faceți’, a mai transmis PNL.

Moțiunea de cenzură intitulată ‘STOP ‘Planului Bolojan’ de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului’, depusă de grupurile parlamentare ale PSD, AUR și PACE – Întâi România, a fost prezentată miercuri în plenul reunit al Parlamentului. Dezbaterea și votul sunt programate pentru marți, în plenul reunit.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Concursul Enescu: Termenul de înscriere pentru secțiunile pian, vioară și violoncel – prelungit cu o săptămână

Concursul Enescu: Termenul de înscriere pentru secțiunile pian, vioară și violoncel – prelungit cu o săptămână

Giurgiu: Lipsă de medici oncologi la Spitalul Județean de Urgență – mulți pacienți merg în București

Giurgiu: Lipsă de medici oncologi la Spitalul Județean de Urgență – mulți pacienți merg în București