Partidul Național Liberal respectă justiția, dar consideră legitimă dezbaterea privind imparțialitatea măsurilor administrative adoptate în cazul deciziei privind Congresul PNL, transmit joi reprezentanții liberalilor, după reacțiile venite de la CSM și Tribunalul București.
”Partidul Național Liberal respectă independența justiției, hotărârile instanțelor și dreptul fiecărei instanțe de a-și organiza activitatea potrivit legii. Tocmai din acest motiv, considerăm că orice măsură administrativă privind organizarea activității judiciare trebuie să fie nu doar legală, ci transparentă și lipsită de orice aparență de arbitrariu. Comunicatele publice transmise astăzi de Consiliul Superior al Magistraturii și de Tribunalul București nu răspund întrebărilor legitime ridicate în spațiul public cu privire la constituirea, în data de 23 iunie 2026, a completurilor specializate pentru cauzele privind partidele politice”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, există două aspecte obiective care justifică solicitarea unor explicații suplimentare.
”În primul rând, timp de peste două decenii, din 2004 și până în prezent, numărul foarte redus al cauzelor având ca obiect partidele politice nu a impus constituirea unor asemenea completuri specializate. Faptul că această necesitate apare tocmai acum ridică în mod firesc întrebări care merită un răspuns clar. În al doilea rând, aceste completuri au fost constituite exact în momentul în care au fost înregistrate dosarele formulate de contestatarii din PNL, fără ca opiniei publice să îi fie prezentate criteriile concrete după care au fost desemnați judecătorii care le compun”, se precizează în comunicat.
În același timp, adaugă PNL, standardele internaționale dezvoltate de OSCE și Comisia de la Veneția consacră principiul autonomiei partidelor politice ca asociații private.
”Acestea arată că organizarea internă, interpretarea propriului statut, alegerea conducerii și soluționarea conflictelor interne trebuie să aparțină, în primul rând, partidului, iar intervenția autorităților statului trebuie să fie una limitată și proporțională, după epuizarea mecanismelor interne de soluționare a litigiilor. Tocmai de aceea, cu atât mai mult într-o cauză care privește funcționarea internă a unui partid politic, orice măsură administrativă excepțională privind constituirea unor completuri specializate trebuie să fie însoțită de explicații clare și transparente. O astfel de transparență este esențială pentru consolidarea încrederii publice în imparțialitatea actului de justiție”, menționează PNL.
PNL nu contestă dreptul instanțelor de a adopta măsuri administrative și nu pune în discuție independența judecătorilor, mai spune sursa citată.
”Ceea ce solicităm este transparență deplină asupra procedurii urmate și asupra criteriilor care au stat la baza acestor decizii administrative, pentru ca orice suspiciune privind imparțialitatea organizării activității judiciare să fie înlăturată. Într-un stat de drept, independența justiției și încrederea publicului în imparțialitatea acesteia se consolidează prin transparență și prin explicații clare, nu prin descurajarea întrebărilor legitime. Partidul Național Liberal va continua să își exercite toate drepturile procesuale exclusiv prin mijloacele prevăzute de lege și Constituție”, mai arată sursa citată.
Miercuri, Tribunalul București a suspendat executarea și efectele Hotărârii Consiliului Național Extraordinar al PNL din 19 iunie referitoare la convocarea Congresului Extraordinar al formațiunii politice din 21 iunie. Contestația a fost depusă de optsprezece liberali din tabăra Veștea.
După decizia Tribunalului, PNL a reacționat într-un comunicat, făcând trimitere la constituirea completurilor.
‘Brusc în data de 23 iunie 2026, la numai două zile după Congresul Extraordinar al PNL, Tribunalul București a constituit 6 completuri specializate pentru judecarea cauzelor având ca obiect partidele politice. Astfel, doar 6 judecători, din peste 100 ai Tribunalului București, au fost desemnați în mod direct de președintele acestei instanțe și numai aceștia pot judeca astfel de cauze”, au atras atenția liberalii.
Totodată, PNL arată că este o ”decizie fără precedent, care eludează propria lege de organizare judecătorească, potrivit căreia orice secție nou-înființată are nevoie de avizul CSM”.
În replică, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis joi că, într-o democrație constituțională, litigiile se analizează în fața instanțelor, nu în spațiul public.
‘În urma comunicatului de presă al Partidului Național Liberal privind hotărârile pronunțate de Tribunalul București și Tribunalul Ilfov în litigiile referitoare la Congresul Partidului Național Liberal, Consiliul Superior al Magistraturii denunță escaladarea fără precedent a discursului public îndreptat împotriva instanțelor judecătorești și reafirmă că independența justiției reprezintă unul dintre fundamentele ordinii constituționale democratice’, se precizează într-un comunicat al CSM.


