in ,

Poliția britanică a deschis o anchetă pentru ”infracțiuni sexuale” care îl vizează pe actorul David Walliams

Poliția britanică a deschis o anchetă pentru ”infracțiuni sexuale” care îl vizează pe actorul David Walliams

Poliția britanică a anunțat vineri că a deschis o anchetă care îl vizează pe actorul de comedie și scriitorul de cărți pentru copii David Walliams, în legătură cu ”presupuse infracțiuni sexuale grave”, informează AFP.

Fără a-i menționa numele, Poliția Metropolitană din Londra a precizat că ”a primit, în ultimele zile, mai multe sesizări privind presupuse infracțiuni sexuale grave comise în trecut” de către starul britanic, în urma publicării, marți, de cotidianul The Guardian și postul de televiziune ITV News a mărturiilor unor femei care îl acuzau care are un comportament de prădător sexual.

Poliția Metropolitană a clarificat faptul că acele sesizări ”sunt diferite de cazurile evocate” în investigația realizată de cele două companii mass-media și a adăugat că ”analizează proactiv” materialul jurnalistic, ”pentru a stabili dacă acesta conține dovezi privind comiterea unor infracțiuni”.

Persoanele care au făcut sesizările ”sunt sprijinite de agenți specializați”, a transmis Metropolitan Police, fără să precizeze numărul acestora.

Deschiderea acestei anchete survine după condamnarea, săptămâna trecută, la 10 ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale a unei alte vedete din lumea divertismentului și a mass-media britanice, fostul actor Russell Brand, care relansat dezbaterile privind protecția femeilor în acest sector de activitate.

David Walliams, în vârstă de 55 de ani, este unul dintre autorii de cărți pentru copii cu cele mai mari vânzări din Regatul Unit, publicând aproximativ 20 de volume, printre care ”The Boy in the Dress” și ”Mr Stink”.

În cadrul anchetei realizate de The Guardian și ITV News, mai multe femei l-au acuzat pe David Walliams că și-a folosit celebritatea pentru a obține raporturi sexuale în perioade în care ele erau tinere sau chiar minore. Una dintre reclamante afirmă că a fost agresată sexual de starul britanic atunci când ea avea vârsta de doar 15 ani.

David Walliams a negat însă orice comportament ilegal și a încercat, fără succes, să obțină în instanță o decizie care să împiedice publicarea numelui său în această anchetă.

”Nu sunt un prădător sexual, nu am încălcat nicio lege”, a declarat el pentru The Guardian, recunoscând totuși că a avut ”un comportament nesăbuit față de anumite persoane cu care a întreținut relații sexuale ocazionale”.

Mărturiile publicate în presă l-au determinat pe agentul literar al lui David Walliams să anunțe că a încheiat colaborarea cu starul britanic, iar BBC a retras de pe platformele sale unele dintre programele asociate cu acesta, inclusiv popularul serial de comedie ”Little Britain”, care l-a ajutat să devină celebru.

Editura britanică HarperCollins a anunțat în decembrie 2025 că nu va mai publica cărțile acestui autor, care era vizat încă de atunci de acuzații de hărțuire sexuală formulate de o angajată a editurii.

Cărțile lui David Walliams s-au vândut în peste 60 de milioane de copii, iar mai multe dintre volumele sale au fost adaptate în producții de televiziune. El a fost decorat cu Ordinul Imperiului Britanic (OBE) în 2017 pentru acțiunile sale de caritate.

Reputația sa fusese deja afectată în 2022 în urma unei anchete a cotidianului The Guardian, care a dezvăluit că starul britanic a fost înregistrat în timp ce făcea remarci denigratoare și cu conotație sexuală la adresa unor concurenți în perioada în care el a făcut parte din juriul emisiunii de televiziune ”Britain’s Got Talent”.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina

Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina

VIDEO Nicușor Dan, despre întâlnirea cu premierul Ungariei: Am acceptat fiecare că există un potențial al acestei relații

VIDEO Nicușor Dan, despre întâlnirea cu premierul Ungariei: Am acceptat fiecare că există un potențial al acestei relații