Poliţia de Frontieră aminteşte, odată cu venirea sezonului concediilor, că minorii care călătoresc în străinătate, în spaţiul Schengen sau în afara acestuia, şi nu sunt însoţiţi de ambii părinţi au nevoie de documente suplimentare. Excepţie fac minorii orfani de unul dintre părinţi, pentru care doar un părinte exercită autoritatea părintească sau cu privire la care există o hotărâre judecătorească prin care acordul unuia dintre părinţi este suplinit.
Poliţia de Frontieră Română reaminteşte că regulile privind ieşirea din România a minorilor cetăţeni români se aplică indiferent dacă destinaţia este într-un stat din spaţiul Schengen sau în afara acestuia.
Pentru a călători în afara ţării, minorii trebuie să deţină un document de călătorie valabil – paşaport sau un act de identitate acceptat în ţara de destinaţie. Certificatul de naştere nu este document de călătorie şi nu poate fi folosit pentru trecerea frontierei.
„În situaţiile în care minorul călătoreşte doar cu unul dintre părinţi, este necesară, de regulă, declaraţia de acord a celuilalt părinte, autentificată de notar. Documentul poate avea o valabilitate de până la trei ani şi trebuie prezentat în original poliţistului de frontieră. O copie sau o fotografie a declaraţiei nu înlocuieşte documentul original. Legislaţia prevede şi situaţii în care declaraţia nu este necesară, precum exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti de către unul dintre părinţi, decesul celuilalt părinte sau existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care acordul acestuia este suplinit”, informează, vineri, oficialii Poliţiei de Frontieră.
În situaţia în care un minor călătoreşte însoţit de o altă persoană decât părinţii sau reprezentantul legal, este nevoie de documentele de călătorie valabile pentru minor şi pentru însoţitor, dar şi de extrasul de cazier judiciar pentru însoţitor. Însoţitorul nu mai trebuie să aibă asupra sa, în format fizic, certificatul de cazier judiciar, aşa cum se întâmpla în anii trecuţi, poliţiştii de frontieră având posibilitatea de a-l verifica electronic, la momentul controlului. Minorul care călătoreşte însoţit de o altă persoană în afara părinţilor sau reprezentantului legal trebuie să aibă şi o declaraţie autentificată din partea părinţilor sau a reprezentantului legal.
Legea prevede că minorii români care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători neînsoţiţi în străinătate, cu acordul părinţilor exprimat prin declaraţie autentificată. Dacă aceştia au domiciliul sau reşedinţa în statul de destinaţie, pot călători singuri fără a mai fi necesaară această declaraţie.
Poliţia de Frontieră Română recomandă părinţilor şi reprezentanţilor legali să verifice din timp valabilitatea documentelor de călătorie şi, atunci când este cazul, să se asigure că deţin toate documentele prevăzute de lege.
