Poliţia din Olanda a făcut publice numele şi fotografiile a doi dintre suspecţii arestaţi în dosarul furtului de la Muzeul Drents, de unde au dispărut şi obiecte de tezaur dacic. Este vorba despre doi bărbaţi, identitatea femeii arestate în acest caz nefiind dezvăluită deocamdată. Anchetatorii au ajuns la suspecţi după ce au găsit o geantă şi haine şi solicită, de asemenea, informaţii despre un Ford Transit negru, pe care l-ar fi condus unul dintre suspecţi.
Poliţia încearcă să obţină mai multe informaţii despre locul unde s-au aflat doi dintre suspecţi după jaful de sâmbătă dimineaţă, de la Muzeul Drents. Anchetatorii menţionează că piesele furate nu au fost încă găsite, iar acest lucru este prioritatea absolută a Poliţiei şi a procuraturii, se arată în informaţiile publicate pe site-ul Poliţiei olandeze.
De aceea, Poliţia face publice identitatea şi fotografiile a doi dintre suspecţi, în speranţa că va obţine mai multe informaţii despre locurile în aceştia s-au aflat şi cu cine au luat legătura după jaf. Informaţiile ar putea indica unde se află acum prada.
Astfel, este vorba despre Douglas Chesley Wendersteyt şi Bernhard Zeeman, ambii din Heerhugowaard. Identitatea celui de-al treilea suspect, o femeie din Heerhugowaard, nu a fost făcută publică (deocamdată).
Geantă şi haine găsite
Poliţia a ajuns la suspecţi după ce a găsit o geantă abandonată într-un cartier din Assen. În aceasta au fost găsite obiecte de îmbrăcăminte, iar Poliţia a oferit fotografii cu geanta şi hainele, precum şi locaţia unde a fost găsită geanta.
Ford Transit
Pe lângă acestea, Poliţia vrea mai multe informaţii despre un Ford Transit negru. Investigaţia a arătat că (unul dintre) suspecţi ar fi condus un Ford Transit negru cu numărul de înmatriculare V-586-KR, la scurt timp după spargere.
Poliţia solicită informaţii suplimentare despre acest Ford Transit şi dacă a fost văzut după jaf, întrucât ar putea oferi indicii despre mişcările cel puţin unui dintre suspecţi. Anterior, Poliţia a cerut date cu privire la un VW Golf, cu plăcuţele de înmatriculare (furate) K-813-BK, cu care suspecţii au plecat de la muzeu.