Poliţia Română anunţă, miercuri, că a instrumentat, în 2024, alături de procurorii din ţară, peste 1,7 milioane de dosare penale, peste 500.000 fiind finalizate. S-a dispus trimiterea în judecată în peste 50.000 de cauze. În ceea ce priveşte accidentele rutiere, Poliţia anunţă că s-a înregistrat cel mai mic număr din ultimii 12 ani, toţi indicatorii fiind în scădere.
”În anul 2024, poliţiştii au realizat 881.289 de intervenţii la evenimente, la solicitările venite de la cetăţeni prin Sistemul Naţional 112, fiind aplanate 131.637 de stări conflictuale. În anul 2024, Poliţia Română s-a confruntat cu riscuri şi ameninţări dintre cele mai variate, cu grad de dificultate crescut, fiind instrumentate, împreună cu unităţile de parchet, peste 1,7 milioane de dosare penale”, a transmis, miercuri, Poliţia Română.
Instituţia precizează că au fost soluţionate 502.584 de dosare, dintre care în 50.064 au fost întocmite referate de terminare a urmăririi penale cu propunere de trimitere în judecată.
”În domeniul rutier, în anul 2024, numărul accidentelor grave a scăzut cu 6,4%, al persoanelor decedate cu 4,3% şi al persoanelor rănite grav cu 8,2%, fiind înregistrate cele mai mici valori din ultimii 12 de ani”, a mai transmis sursa citată.
Pentru combaterea criminalităţii organizate, structurile Poliţiei Române au desfăşurat, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., 1.732 de acţiuni operative, reuşindu-se destructurarea a 116 grupuri infracţionale organizate.
Au fost capturate peste 1,2 milioane de diverse comprimate, peste 1 tonă de droguri de risc şi mare risc, 4,4 tone de masă vegetală verde, peste 7 tone de substanţe interzise, dopante, ridicate de la o fabrică clandestină, descoperită în urma unei operaţiuni în judeţul Argeş, precum şi 16 tone de pulpă de fructe, care conţinea cocaină.
În domeniul investigării criminalităţii economice, accentul s-a pus pe finalitatea judiciară şi pe recuperarea prejudiciului.
”Complexitatea investigaţiilor şi a tehnicilor folosite au fost la un nivel ridicat în anul 2024, iar rezultatele pot fi apreciate inclusiv prin valoarea măsurilor asigurătorii aplicate şi a prejudiciilor recuperate, care a totalizat 1.336.724.500 de lei”, a mai transmis sursa citată.
În domeniul combaterii contrabandei cu ţigarete, au fost capturate peste 29 de milioane de ţigarete şi peste 20 de tone de tutun.
”Acţiunile întreprinse în ultima perioadă au contribuit la menţinerea unui nivelul scăzut al pieţei negre de ţigarete, aspect confirmat de ultimele studii Novel, conform cărora, în anul 2024, aceasta s-a situat sub 10%. În anul 2024, poliţiştii au acţionat şi pentru contracararea eficientă a deţinerii şi folosirii ilegale a armelor şi explozivilor, evenimente a căror formă de manifestare este de natură să afecteze ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului”, mai arată Poliţia.
De asemenea, instituţia precizează că au fost indisponibilizate peste 112 tone de articole pirotehnice, peste 3.300 de arme de foc şi 288.695 de cartuşe.