in ,

Poliţia Română: Faptele ilicite din domeniul silvic, în scădere cu 4% în primele trei luni din acest an faţă de 2025 / Aproape 2.800 de dosare penale, în care sunt cercetate 600 de persoane

Poliţia Română: Faptele ilicite din domeniul silvic, în scădere cu 4% în primele trei luni din acest an faţă de 2025 / Aproape 2.800 de dosare penale, în care sunt cercetate 600 de persoane

Poliţia Română anunţă că în primele trei luni ale anului, s-au înregistrat 2.953 de infracţiuni din domeniul silvic, în scădere cu 4% faţă de perioada similară din anul trecut. În dosarele penale deschise sunt cercetate 600 de persoane.

“Poliţia Română acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea delictelor din domeniul transportului, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos, infracţiunile sesizate, la nivelul instituţiei, în primele 3 luni ale anului curent, scăzând cu 4% (-116), respectiv 2.953 de infracţiuni, faţă de 3.069, în aceeaşi perioadă a anului trecut”, anunţă, duminică, Poliţia Română.

Potrivit instituţiei, în primele 3 luni ale anului 2026, au fost desfăşurate 10.874 de controale în fondul forestier naţional şi în locuri de depozitare/comercializare a materialului lemnos, în urma cărora poliţiştii au întocmit 2.783 de dosare penale şi au aplicat 12.355 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală 21.059.210 lei.

“Astfel, poliţiştii au verificat peste 1.600 de obiective, dintre care 358 de exploatări forestiere, 148 de instalaţii de debitat, 380 de depozite, 62 de ocoale silvice şi 148 de târguri, pieţe şi oboare. De asemenea, au fost oprite în trafic, pentru control, peste 13.000 de vehicule”, precizează poliţiştii.

Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 2.783 de dosare penale, în care sunt cercetate peste 600 de persoane.

Totodată, poliţiştii au confiscat 21.998 de metri cubi de lemn fără documente legale, precum şi peste 60 de autovehicule, aproximativ 80 de ferăstraie mecanice şi alte bunuri.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Marian Barbu va arbitra finala Cupei României Betano 2026

Marian Barbu va arbitra finala Cupei României Betano 2026

ANPC a controlat peste 1.300 de operatori economici, în perioada 04–08 mai, fiind aplicate amenzi în valoare de 3,4 milioane de lei / Decizii de suspendare a activităţii pentru 17 firme şi produse oprite de la comercializare