in ,

Poliția Română: Peste 27.800 de infracțiuni de violență domestică, înregistrate în prima jumătate a anului

Poliția Română: Peste 27.800 de infracțiuni de violență domestică, înregistrate în prima jumătate a anului

Un număr de 27.829 de infracțiuni au fost înregistrate, în prima jumătate a anului, la nivel național, în legătură cu violența domestică, potrivit unui bilanț al Poliției Române.

Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o reprezintă ‘lovirea sau alte violențe’ – 55% (15.189 de fapte), se arată într-un comunicat al Poliției Române transmis sâmbătă.

În primele șase luni ale acestui an, polițiștii au intervenit la 72.859 de semnalări, în contextul violenței domestice, dintre care 35.844 în mediul urban și 37.015 în cel rural.

La nivel național, au fost emise de către polițiști 9.562 de ordine de protecție provizorii, 3.476 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de către instanțele de judecată.

Referitor la încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, au fost sesizate 811 infracțiuni, dintre care 422 în mediul urban și 389 în cel în rural.

În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 8.326 de ordine de protecție, 3.476 fiind provenite din ordine de protecție provizorii. Referitor la încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, au fost sesizate 3.416 de infracțiuni.

Pentru a preveni, limita și descuraja producerea unor situații tragice, Ministerul Afacerilor Interne, prin demersurile derulate, a devansat cu trei luni termenul de implementare a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, devenind operațional, la nivel național, pe 1 octombrie 2024.

În primele șase luni ale acestui an, la nivel național, în 3.723 de situații a fost pusă în aplicare măsura de obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.

Dintre acestea, 2.054 de măsuri de monitorizare au fost dispuse pentru ordine de protecție provizorii, reprezentând 21,5% din totalul de 9.562 de ordine de protecție provizorii emise de polițiști.

Măsura monitorizării electronice a fost dispusă de instanțele de judecată în 1.669 de ordine de protecție, reprezentând 20% dintre cele 8.326 de ordine de protecție emise de instanțele de judecată.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

O dronă a intrat din România în Bulgaria și a explodat la 100 de metri de graniță

O dronă a intrat din România în Bulgaria și a explodat la 100 de metri de graniță

Fotbal: Fundașul Juraj Badelj, transferat de la Universitatea Craiova la Aris Limassol

Fotbal: Fundașul Juraj Badelj, transferat de la Universitatea Craiova la Aris Limassol